Există date, întâmplări şi nume care ţi se întipăresc în minte ca şi cum le-ar fi dăltuit cineva acolo. Sursa: EVZ

Pentru mulţi români, potriviri de cuvinte precum "16 – 22/ cine-a tras în noi" ori "13 – 15 iunie/ noi muncim, noi nu gândim" nu vor dispărea niciodată. Şi nici numele indisolubil legat de ele: Ion Iliescu şi minerii săi — cu sau fără lămpaşe. Chiar dacă în ultima vreme societatea românească a obosit, îngenunchiată de virila nesimţire a clasei politice, în adâncimile memoriei evenimentele trecutului rămân vii. Ultimele alegeri au arătat că jumătate dintre români nu dau doi bani pe propria soartă. S-au bulucit în strunga roşie a neo-bolşevismului, conduşi de ura demagogilor ahtiaţi de putere, care le-au promis bunăstare eternă, bani fără muncă şi, mai ales, "linişte."

O cunoaşteţi: tăcerea aceea asurzitoare, în care se aude o singură voce, emanată din mijlocul hoardelor minereşti, plebiscitată de slugile plătite gras şi dictând asupra ultimului amănunt din viaţa individului. Ştiu că scenariul e coşmăresc, însă nu l-am scris eu. El e construit zi de zi, prin mii de canale, de cei doi lideri aflaţi pe cai mari, Ponta şi Antonescu. După ce au isterizat populaţia, lăudându-se că ei au soluţii la orice problemă, azi coboară glasul până la inaudibil, şoptind a scuză că "nimeni nu crede că va avea mii de euro pensie". Tare mi-e teamă că mulţi români, halucinaţi de promisiunile USL-ului, tocmai asta aşteaptă! Şi dacă lucrurile stau aşa, noua minciună indusă în mod pervers nu va contribui la naşterea mult-visatei Românii liniştite. Nu de alta, dar în istoria noastră muţenia a fost adeseori sinonimul morţii clinice.

Cât de "pacificată" se pregăteşte să fie România se deduce din declaraţiile belicoase ale individului care mărturiseşte că s-a aflat în spatele demonstraţiilor din această iarnă. Vanitos, grăbit să încaseze cecul pentru