Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Încă un pas pentru protejarea instituţiilor private de învăţământ. De ce a contestat ministrul Liviu Pop clasificarea universităţilor

Publicat in Romania Libera, marți 19 iunie 2012 ·

Liviu Pop a declarat că a înaintat o plângere la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), cerând procurorilor "să verifice cum s-a făcut clasificarea universităţilor şi a programelor de studii în România", potrivit Agerpres.

Citeşte şi Cum vor fi influenţaţi tinerii de noua clasificare a universităţilor

Potrivit ministrului, "în momentul de faţă, la nivelul Ministerului Educaţiei nu sunt toate elementele care trebuiau să fie conform Legii Educaţiei Naţionale; am sesizat organele competente care au datoria să verifice". El a adăugat că, dacă se constată că nu au fost respectate prevederile legale, justiţia trebuie "să emită decizii de sancţionare a celor care s-au ocupat de această clasificare".

Ierarhizarea universităţilor a fost făcută în premieră anul trecut, sub conducerea fostului ministru Daniel Funeriu. Clasificarea a fost făcută de Asociaţia Universităţilor Europene, un organism european de evaluare. Doar 12 universităţi din ţară au intrat în prima categorie, de cercetare avansată şi educaţie, în timp ce câteva zeci au intrat în ultima categorie, din cauza investiţiilor scăzute în cercetare şi lipsa articolelor certificate ISI.

Citeşte şi Mai puţin bani, din 2012, pentru universităţile cu programe slabe

Toate universităţile particulare au intrat în ultima categorie, iar unii dintre rectori au recunoscut pentru România liberă că investiţiile în cercetare nu au fost prioritatea lor. Totuşi, asociaţia instituţiilor private de învăţământ, condusă de Corina Dumitrescu - nominalizată de premierul Victor Ponta pentru funcţia de ministru al Educaţiei - a dat în judecată Ministerul.

Citeşte şi De ce sunt universităţile private codaşe

Ministerul a câştigat în primă instanţă procesul, dar Asociaţia Universităţilor Particulare a făcut recurs. Dumitrescu spunea, după ce a fost propusă pentru funcţia de minis

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un român a murit și doi au fost răniți, în Congo. Avertismentul MAE

Ziare.com acum o ora
Ministerul de Externe a anunțat duminică, 16 iunie, că un cetățean român a murit şi doi au fost răniţi în Congo, fiind rănită încă o persoană, cetăţean al unui alt stat. Incidentul are loc în contextul degradării situaţiei de securitate din această

Prizonieri cu legături cu ISIS au luat ostatici paznici într-un centru de detenţie din Rusia

News.ro acum 45 minute
Şase deţinuţi, unii cu legături cu Statul Islamic, au luat ostatici gardieni într-un centru de detenţie preventivă din regiunea de sud a Rusiei Rostov şi au cerut liberă trecere în negocierile cu autorităţile, a informat duminică presa rusă, citată

BEC a respins cererea de anulare a alegerilor locale din comuna Costineşti/ Candidatul PNL a obţinut mandatul de primar la diferenţă de două voturi

News.ro acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a respins cererea de anulare a alegerilor locale din comuna Costineşti, judeţul Constanţa, unde voturile au fost renumărate de mai multe ori. BEC a arătat că alegerile pot fi anulate dacă sunt îndeplinite cumulativ mai

Armata israeliană anunţă o „pauză tactică” în operaţiunea Rafah pentru a permite acordarea de ajutor

Mediafax acum 3 ore
Armata israeliană anunţă o „pauză tactică” în operaţiunea Rafah pentru a permite acordarea de ajutor umanitar locuitorilor zonei. Aceasta este valabilă duminică, pe parcursul zilei. Camioanele cu ajutoare vor intra în Gaza printr-o trecere controlat

Biroul Electoral Central respinge cererea de anulare a alegerilor din Sectorul 1

Wall-Street.ro acum 2 ore
Cererea Alianței Dreapta Unită, formată din USR, PMP și Forța Dreptei, de a anula alegerile în Circumscripția Electorală Sector 1, a fost respinsă de către Biroul Electoral Central. Nu este singura decizie de acest fel luată de instituție în ultimel

Salvamont: Număr îngrijorător de mare de evenimente montane, în ultimele 24 de ore/ S-au primit 25 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă/ Au fost salvate 31 de persoane

News.ro acum 2 ore
Salvamontiştii au fost solicitaţi să intervină la ”un număr îngrijorător de mare de evenimente montane”, în ultimele 24 de ore, fiind înregistrate 25 de apeluri prin care se cerea ajutor de urgenţă. Astfel, au fost salvate 31 de persoane, din care z

Români BLOCAȚI de 10 ore pe aeroportul din Antalya. 170 de persoane așteaptă să plece: „Nu știm ce urmează să se întâmple cu noi”

Gandul acum o ora
170 de români se află într-o situație dificilă pe aeroportul din Antalya, Turcia, după ce au fost debarcați din avion în urma unei așteptări prelungite. Incidentul a început în noaptea de vineri spre sâmbătă și s-a prelungit până duminică dimineață,

"Diplomaţia panda" - China va oferi Australiei doi noi panda uriaşi. Wang Wang şi Fu Ni revin în China după 15 ani

News.ro acum 2 ore
China va oferi Australiei noi urşi panda uriaşi, simboluri ale prieteniei diplomatice a Beijingului, pentru a înlocui perechea de urşi al căror contract de împrumut urmează să expire, a anunţat, duminică, premierul chinez, citat de AFP. Din 2009, gr

Şase pelerini Hajj au murit din cauza căldurii la Mecca, unde temperaturile urcă spre 48 de grade Celsius

News.ro acum 5 ore
Şase oameni au murit din cauza căldurii în timpul pelerinajului Hajj spre Mecca, în contextul avertizărilor făcute de oficiali saudiţi conform cărora temperaturile ar putea ajunge, în timpul adunării anuale, la 48 de grade Celsius (118 grade Fahrenh

EURO 2024 În meciul Italia - Albania, s-a marcat cel mai rapid gol din istoria competiției!

Ziua Constanta acum 11 ore
Campioana europeană en-titre, Italia, a debutat cu dreptul la EURO 2024, din Germania, câștigând cu 2-1 meciul cu Albania, din grupa B. Scorul a fost deschis însă de Albania, prin Nedim Bajrami, care a punctat în secunda 24 a partidei, acesta deveni

Vremea

București
acum

27°
dum.

18°/31°
lun.

20°/33°
mar.

21°/34°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

24°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/31°
Constanta
acum

27°
dum.

18°/27°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/32°
mie.

20°/34°