Preşedintele rus Vladimir Putin, deţinătorul centurii negre la judo, intenţionează să meargă la Jocurile Olimpice de la Londra pentru a asista la sportul său favorit, a anunţat la Los Cabos (Mexic) un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dimitri Peskov.
Cu ocazia unei întâlniri cu premierul David Cameron, a cărui ţară va găzdui Jocurile Olimpice în perioada 27 iulie - 12 august, Putin şi-a exprimat dorinţa de a merge la Londra, potrivit acestui purtător de cuvânt.
"El va lua o decizie definitivă mai târziu", a adăugat Peskov în faţa câtorva jurnalişti ruşi.
Amator de sport, Putin, în vârstă de 59 de ani, este un mare adept al acestei arte marţiale.
El nu a mai fost în Marea Britanie din 2003, din timpul primului său mandat la preşedinţia Rusiei.
Putin şi Cameron au avut o întrevedere bilaterală cu ocazia summitului G20, care a debutat luni la Los Cabos, în Mexic.