Port papion de mai bine de 20 de ani. Iar acest lucru vine dintr-un spirit de frondă pe care l-am trăit în liceu, la începutul anilor 90. Sătui de majoritatea apăsătoare a acelor ani, am ales, împreună cu mai mulți colegi, să fim solidari cu cei aproximativ 4% care votaseră cu Ion Rațiu și papionul lui. A fost, poate (neconsemnată de ”istorie” până acum), prima Mișcare a Papioanelor din România.

Le purtau și colegii din alte clase ale Liceului ”Decebal” din Deva și, cel mai probabil, și în alte licee din România. La finalul clasei a XII-a (în 92) pe tablourile și fluturașii de ”la revedere” apăream, în continuare, cu papion (foto).

Mai târziu, continuând să port papion (e drept, în rarele momente ale unor evenimente de gală), am aflat și povestea lui, începută în secolul al XVII-lea, când nobilimea franceză, apoi avocații, profesorii universitari, arhitecții și politicienii l-au preluat de la mercenarii croați care au luptat în Războiul de 30 de ani. Și am mai aflat că, în esența lui, purtarea papionului este asociată un anumit spirit revoluționar, de frondă, chiar dacă, în istoria lui, l-au purtat și Winston Churchill, și Karl Marx. A devenit un simbol al intelectualilor (reali sau parveniți), dar și al încrederii în sine și al non-conformismului. În ultimii ani, în România, până la Mișcarea Papioanelor, de aseară, liberalii și C.R.B.L. au încercat, la rândul lor, să resusciteze spiritul revoluționar al acestui obiect vestimentar.

Pentru ce acestă scurtă amintire și istorie a papionului? Pentru a înțelege că atribuirea unei semnificații ideologice papionului e, pur și simplu, o mare greșeală. Indiferent de culoarea lui, papionul nu e nici de stânga, nici de dreapta. La fel cum mă îndoiesc că au fost inventatorii lui, mercenarii croați din prima parte a secolului al XVII-lea. Pe papion nu există exclusivitate, chiar dacă, cel puțin pentru mine, pu