Pentru vacanţa unui preşedinte echidistant şi soţ model, Neptun se dovedeşte oricând o destinaţie perfectă. Iar joi, 14 iunie, această distanţare a lui Traian Băsescu faţă de Capitala unde se desfăşura şedinţa Colegiului Director al PDL a căpătat o valoare simbolică, subestimată sau, pur şi simplu, neobservată de comentatorii politici. Praful în ochi ridicat de vârtecuşurile din presa zilei a ascuns aspectul cel mai important: detaşarea şi tăcerea preşedintelui.

Să-şi fi luat Băsescu mâna de pe ei? Să se fi resemnat „jucătorul care nu abandonează niciodată", să se fi plictisit să-i reinventeze pe toţi şi pe fiecare în parte el, politicianul abil „care îşi creează singur structurile"? Să se fi lehămetit să-i pună la treabă şi să-i dirijeze cu mână de fier? Să fi obosit combinagiul Băsescu?

Ziua de joi, 14 iunie 2012, nu a fost cea mai bună din istoria PDL. Asemenea personajelor lui Samuel Beckett, conducerea PDL s-a aşezat la un loc aşteptându-l pe Băsescu, iar Băsescu, precum Godot, nu a venit. S-au adunat, s-au organizat, au pus de o şedinţă, s-au sfătuit, s-au sfădit, au mai ieşit la o ţigară şi la o declaraţie pentru presă, şi-au pus cenuşă-n cap, s-au împroşcat cu noroi unul pe altul... mă rog, ca la asemenea ocazii. Să treacă mai uşor vremea.

Desigur, ştiau că Băsescu era la Neptun, cum să nu ştie tocmai ei?! Şefii PDL sunt oameni serioşi, informaţi, deci, spre deosebire de Gogo şi Didi, ştiau de la bun început că Godot-Băsescu nu va veni. Acum, când mecanismul infernal al suspendării ticăie implacabil, nu e deloc momentul să se dea apă la moara inamicilor politici, readucând pe tapet insinuările că Traian Băsescu nu ar fi un preşedinte pentru toţi românii, ci doar preşedintele PDL. Totuşi un semn, un semnal, o mutare în plic, o indicaţie ar fi fost cu putinţă şi exact aşa ceva au aşteptat capii PDL, zi de vară până-n seară, fără a reuşi să