O bătrână de 67 de ani din Galaţi a murit, marţi, după ce a fost găsită de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Galaţi pe o alee dintre blocuri.
"O femeie de 67 de ani a fost găsită marţi pe stradă, pe o alee între blocuri. Echipajul care a sosit la faţa locului a constatat că victima se afla în stop cardiac. În ciuda manevrelor de resuscitare, ea a decedat", a declarat şeful Ambulanţei Galaţi, Mihai Polinschi.
Cazul a fost confirmat şi de şeful DSP Galaţi, Valentin Boldea, care a spus că probabil decesul s-a datorat caniculei, dar se aşteaptă raportul medico-legal.
"Femeia a fost găsită decedată pe o alee dintre blocuri de către cadrele medicale de pe ambulanţă. S-ar putea să fie vorba despre o victimă a caniculei, aşteptăm concluziile raportului medico-legal", a spus Boldea.
Pe de altă parte, Mihai Polinschi a precizat că într-un interval de numai câteva ore s-au înregistrat şapte cazuri de leşinuri, trei la domiciliu şi patru în locuri publice, la care s-au adăugat trei persoane care au suferit accidente vasculare cerebrale şi patru hipertensiuni arteriale aflate în criză, toate din cauza caniculei.
O bătrână de 67 de ani din Galaţi a murit, marţi, după ce a fost găsită de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Galaţi pe o alee dintre blocuri.
"O femeie de 67 de ani a fost găsită marţi pe stradă, pe o alee între blocuri. Echipajul care a sosit la faţa locului a constatat că victima se afla în stop cardiac. În ciuda manevrelor de resuscitare, ea a decedat", a declarat şeful Ambulanţei Galaţi, Mihai Polinschi.
Cazul a fost confirmat şi de şeful DSP Galaţi, Valentin Boldea, care a spus că probabil decesul s-a datorat caniculei, dar se aşteaptă raportul medico-legal.
"Femeia a fost găsită decedată pe o alee dintre blocuri de către cadrele medicale de pe ambulanţă. S-ar putea să fie v