Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce ”nu a vrut” Dobriţoiu să dea bani pensionarilor

Publicat in Ziua Veche, marți 19 iunie 2012 ·

Spuneam într-un articol precedent că au înnebunit lupi, că sar la gâtul caprelor. Cine sunt lupii ? Sunt cei care nu mai au răbdare, cei care strigau acum un an şi declarau pe toate posturile că pe ei nu îi interesează banii, că nu protestează pentru micşorarea cuantumului pensiilor, ei se bat pentru încălcarea unor drepturi câştigate şi pentru demnitate.

Aceiaşi oameni, apărătorii demnităţii şi ai onoarei, acum, după ce s-a schimbat culoarea politică şi noul ministru al Apărării a făcut primii paşi reali pentru îndreptarea nedreptăţilor şi redarea demnităţii şi drepturilor militarilor activi sau în rezervă, au uitat de demnitate şi onoare, au uitat de principii şi ameninţă cu proteste, cu ”a treia forţă mondială”, cu schimbarea guvernului, cu spargerea coaliţiei, cu numirea unui nou ministru de finanţe în persoana generalului Năstase, etc etc, dacă nu li se dau pe loc banii , dacă nu le revin pensiile la nivelul lui Decembrie 2010 de acum, nu la anul, nu peste o lună. S-a dat şi un ultimatum, data de 10 apoi 13 Iunie, dată până la care Guvernul, Parlamentul să dea o lege prin care să umple buzunarele domnilor respectivi cu demnitate şi respect şi să le dea şi pe anul 2012, pensiile din 2010. Curat demnitate coane Fănică!

Toate aceste pretenţii au fost şi sunt încă susţinute de cei care luptă pentru cei care luptă pentru ”demnitate”, deşi au primit explicaţia imposibilităţii rezolvării de moment a ”pierderii demnităţii”. Li s-a explicat şi oficial şi în particular că nu există bani alocaţi la buget pentru aşa ceva şi că nu se poate da o lege care implică resurse bugetare atâta vreme cât nu există fonduri, ba mai mult, nu se poate nici aproba un proiect de lege dacă nu se specifică resursele financiare. Credeţi că au înţeles sau încercat să înţeleagă ceva ? Nu, ei o ţin una şi bună că se poate , dar nu se doreşte. Un întreg departament de jurişti şi

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 9 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 9 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 9 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 6 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 13 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 6 ore
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum 13 ore
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 9 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Pedeapsa primită de un italian de 70 de ani care și-a împușcat cu mitraliera soția româncă și pe fiica acesteia: ”Din motive de înțeles omenește”

Ziare.com acum 10 ore
Un italian în vârstă de 70 de ani a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în loc de detenție pe viață, după ce și-a ucis soția și pe fiica acesteia, din motive ”de înțeles omenește”, a anunțat, la data de 13 ianuarie 2025, agenția italiană de p

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 11 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Vremea

București
acum

-2°
mar.

-2°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/3°
vin.

1°/7°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-6°
mar.

-6°/3°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°