Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noctambulii, oamenii care suferă când sună ceasul

Publicat in Adevarul, marți 19 iunie 2012 ·

Perfuzia de cafea de dimineață este singura care îi pune în funcțiune, iar fiecare zi de lucru care începe înainte de prânz este un chin pentru păsările de noapte. De vină este ceasul lor biologic, controlat de gene

„De fiecare dată când sună ceasul, simt o nevoie inexplicabilă să-l distrug. Din motivul acesta îl ţin pe birou, nu lângă pat. Nu stau până noaptea târziu, dar pur şi simplu nu sunt o persoană căreia să-i placă dimineţile, aşa că pentru mine este un chin", susţine Ioana Popa (29 de ani), din Bucureşti.

Într-adevăr, oamenii care se trezesc cu uşurinţă dimineaţa sunt mai fericiţi decât păsările de noapte, pentru care ziua ideală începe undeva mai spre prânz, susţin cercetătorii de la Universitatea din Toronto (Canada). Studiul, care a cuprins peste 700 de indivizi cu vârste între 17 şi 79 de ani, a scos la iveală faptul că persoanele matinale sunt mai mulţumite de viaţa lor şi mai optimiste decât noctambulii. Totodată, cei care se trezesc uşor dimineaţa sunt sau măcar se simt mai sănătoşi decât aceia care au nevoie de o „perfuzie cu cafea" pentru a porni spre serviciu.

O posibilă explicaţie este aceea că noctambulii suferă din pricina unei diferenţe de „fus orar social", este de părere cercetătorul canadian Renee Biss, citat de LiveScience. „Ceasul lor biologic nu este sincronizat cu ceasul social, iar societatea este, în principal, organizată în jurul unui program care se potriveşte mai degrabă persoanelor matinale", spune Biss. Din acest motiv, este şi normal ca matinalii să se simtă mai fericiţi şi mai sănătoşi decât noctambulii. Ceasul lor biologic corespunde cu cel social, astfel că ei se odihnesc suficient, fapt ce are un efect pozitiv asupra sistemului imunitar.

Gena ceasului determină cronotipul

Ceasul biologic al unei persoane, cunoscut şi drept cronotip, este reglat într-un anume fel încă de la naştere şi funcţio

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu: România îndeplineşte condiţiile pentru includerea în Programul Visa Waiver. Visul românilor de a călători fără vize în Statele Unite ale Americii este din ce în ce mai aproape

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu transmite, miercuri, că visul românilor de a călători fără vize în Statele Unite ale Americii este din ce în ce mai aproape, după că România a îndeplinit condiţiile pentru includerea în Programul Visa Waiver. ”Visul românilo

Klaus Iohannis: Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025

News.ro acum 31 minute
Preşedintele Klaus Iohannis anunţă, miercuri, un moment important pentru România, după ce ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025. ”Un moment important azi pentru România! Ambasa

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 2 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum o ora
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 3 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

UPDATE - SUA anunţă oficial că România se califică pentru programul Visa Waiver. Rata de refuz a vizelor a fost de 2,61 la sută/ MAE exprimă angajamentul de a continua cooperarea cu partea americană privind finalizarea implementării măsurilor necesare

News.ro acum 31 minute
România se califică pentru programul Visa Waiver, prin care se ridică obligativitatea obţinerii unei vize pentru călătoriile cetăţenilor în Statele Unite, după ce rata de refuz al vizelor a scăzut sub pragul de 3% impus de legislaţia americană, înde

Firea: Am votat alături de colegii mei din Parlamentul European ca România să rămână la masa negocierilor, cu o poziţie strategică în noua Comisie Europeană.

News.ro acum o ora
Europarlamentarul Gabriela Firea afirmă, după ce noua Comisie Europeană a primit aprobarea Parlamentului European, că a votat alături de colegii săi din Parlamentul European ca România să rămână la masa negocierilor, cu o poziţie strategică în noua

Un consilier al lui Trump este acuzat că a cerut bani în schimbul unor posturi în viitoarea administraţie a SUA

Ziare.com acum 20 minute
Un consilier din umbră al lui Donald Trump, Boris Epshteyn, este acuzat de faptul că a cerut bani unor pretendenţi la posturi guvernamentale în schimbul unui lobby pe lângă preşedintele ales, iar echipa juridică a miliardarului a anunţat o anchetă î

VIDEO Dan Negru, mesaj viral de alegeri: „Eu am făcut greșeala asta acu’ vreo 30 de ani. M-am lăsat încăierat de ei”

HotNews acum 18 minute
Un mesaj video al lui Dan Negru, în care realizatorul TV le-a reamintit românilor că nu merită să se certe cu prietenii ori familiile din cauza diferenţelor de viziune privind politicienii, s-a viralizat vineri rapid pe Facebook, scrie Pagina De Med

Explozie violentă într-un bloc din județul Brașov. Un bărbat a ajuns în stare gravă la spital. 20 de oameni s-au autoevacuat

Ziare.com acum o ora
Bărbat în stare gravă în judeţul Braşov, după ce o explozie s-a produs, miercuri, 27 noiembrie, într-un bloc din Codlea. Victima a suferit arsuri fiind intubat şi preluat de un echipaj SMURD pentru a fi transportat la spital. Aproximativ 20 de perso

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

11°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

3°/7°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/8°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°