În Mexic a avut loc summit-ul G20, al celor mai industrializate state din lume, plus cele emergente. Pe ordinea de zi au figurat multe subiecte: restabilirea stabilităţii economice mondiale, reforma instituţiilor financiare internaţionale, prevenirea protecţionismului. Deciziile luate însă în urma acestui gen de întâlnire nu au nicio valoare juridică, afirmă într-o lungă anchetă ziarul francez Le Monde. Utilitatea lor constă în a permite marilor puteri şi celor emergente să comunice mai bine între ele şi să se înţeleagă mai bine.

Cele 20 de state prezente în grupul G20 - e vorba deci de 7 ţări industrializate şi 13 emergente - reprezintă două treimi din populaţia mondială şi aproape 90 la sută din bogăţia lumii. Cum remarcă un ziarist de la Le Monde, suntem departe de cele 193 de ţări înscrise la ONU dar reprezentativitatea grupului s-a mai ameliorat cu timpul, mai exact de când au început să se facă invitaţii "prin rotaţie" unor ţări de pe toate continentele.

Alături de aceste state care iau deci parte la G20, sistematic sunt reprezentate şi toate organizaţiile multilaterale. Efectivele unei singure delegaţii pot atinge uneori si 200 de persoane, cifră de comparat cu cea din 1975 când la summiturile G7 fiecare ţară avea dreptul la doar 3 reprezentanţi. Deci atunci se adunau în total 21 de oameni! Cum constata recent consilierul diplomatic al fostului preşedinte Nicolas Sarkozy, reuniunile G20 au devenit un soi de "hol de gară". Preşedinţia grupului este rotativă, o altă ţară conduce grupul în fiecare an. Temele repartizate diverselor ţări sunt abordate mai întâi în diverse reuniuni pentru a da naştere în cele din urmă acestui text final scris în limbaj diplomatic, adică de "neînţeles pentru muritorii de rând" consată acelaşi Le Monde. G20 nu funcţionează decât prin consens şi nu are nicio putere de constrângere, nu poate obliga vreo ţară să aplice