Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deciziile G20, fără nici o valoare juridică

Publicat in rfi, marți 19 iunie 2012 ·

În Mexic a avut loc summit-ul G20, al celor mai industrializate state din lume, plus cele emergente. Pe ordinea de zi au figurat multe subiecte: restabilirea stabilităţii economice mondiale, reforma instituţiilor financiare internaţionale, prevenirea protecţionismului. Deciziile luate însă în urma acestui gen de întâlnire nu au nicio valoare juridică, afirmă într-o lungă anchetă ziarul francez Le Monde. Utilitatea lor constă în a permite marilor puteri şi celor emergente să comunice mai bine între ele şi să se înţeleagă mai bine.

Cele 20 de state prezente în grupul G20 - e vorba deci de 7 ţări industrializate şi 13 emergente - reprezintă două treimi din populaţia mondială şi aproape 90 la sută din bogăţia lumii. Cum remarcă un ziarist de la Le Monde, suntem departe de cele 193 de ţări înscrise la ONU dar reprezentativitatea grupului s-a mai ameliorat cu timpul, mai exact de când au început să se facă invitaţii "prin rotaţie" unor ţări de pe toate continentele.

Alături de aceste state care iau deci parte la G20, sistematic sunt reprezentate şi toate organizaţiile multilaterale. Efectivele unei singure delegaţii pot atinge uneori si 200 de persoane, cifră de comparat cu cea din 1975 când la summiturile G7 fiecare ţară avea dreptul la doar 3 reprezentanţi. Deci atunci se adunau în total 21 de oameni! Cum constata recent consilierul diplomatic al fostului preşedinte Nicolas Sarkozy, reuniunile G20 au devenit un soi de "hol de gară". Preşedinţia grupului este rotativă, o altă ţară conduce grupul în fiecare an. Temele repartizate diverselor ţări sunt abordate mai întâi în diverse reuniuni pentru a da naştere în cele din urmă acestui text final scris în limbaj diplomatic, adică de "neînţeles pentru muritorii de rând" consată acelaşi Le Monde. G20 nu funcţionează decât prin consens şi nu are nicio putere de constrângere, nu poate obliga vreo ţară să aplice

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 2 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Cutremur, marți seara, în judeţul Vrancea. Ce magnitudine a avut

Adevarul acum 39 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grad a fost înregistrat marţi seara, puțin după ora 18, în judeţul Vrancea, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum 41 minute
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Cutremur în România astăzi, 15 iulie 2025! Iată ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 49 minute
În ziua de 15 Iulie 2025, la ora 18:10:58 (ora locală a României), s-a produs în zona seismică Vrancea un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.6, la adâncimea de 63.2 km. Intensitatea cutremurului este de I. Cutremurul s-a produs în apropierea următoa

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 3 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 2 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 8 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Cod galben de averse torențiale și grindină în județul Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum 4 ore
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis o avertizare de tip nowcasting de cod galben de averse torențiale, descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni în județul Tulcea pentru astăzi, 15 iulie 2025, între orele

Vremea

București
acum

32°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

29°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

31°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°