Condusă un sfert de secol, cu mână de fier, de cuplul politic de succes Pingelică-Academiciana de renume mondial, ţărişoara şi-a găsit, după aproape alt sfert de secol de libertate, o pasiune nouă. Citeşte şi dezbate în draci pe televizoare lucrări de doctorat. Nici măcar nu-i greu. Oferta-i extrem de bogată. De la Revoluţie, calci pe doctori în ştiinţe ca pe dude. Şi, când n-ai "oameni de ştiinţă” la îndemână, pe generali. După intensa lectură pe sărite şi dezbaterea publică a paragrafelor subliniate de alţii, corul înţelepţilor decide cine a plagiat şi cine nu. Pentru că, mai nou, poporul de academicieni care a produs clasa politică aflată la butoane are pretenţia de a fi condus, la nivel guvernamental, de ultimele promoţii de premianţi ai Nobelului pe secţiuni.
De când lumea şi pământul, cărţile din cărţi se scriu. Numai noi descoperim apa caldă de la robinet. Şi ne minunăm ipocrit de laxele criterii de acordare a titlurilor universitare şi a distincţiilor academice. Se copiază-n draci prin tradiţie, de la conţinutul în sine la concluzii, iar beneficiarii au şi tupeul de a se legitima cu marile lor contribuţii la mersul ştiinţific al omenirii. Impostura a devenit regulă de bază, nu excepţie, în spaţiul public. N-o produce doar tâmpiţi şcoala românească, aşa cum greţos regurgita pe gaura gurii întâiul cărturar al ţării, dar nici numai cercetători. Dacă i-ar fi produs pe ultimii, îndrăznesc să cred că ne-ar fi mers mai bine.
Politicienii şi, în general, dregătorii noştri par a fi băut apă unul după altul. Au, n-au treabă cu învăţătura, până nu-şi agaţă-n palmares câteva masterate şi-un doctorat, nu se simt bine. Vor să le vină pe cale de consecinţă o recunoaştere publică pe care nu sunt în stare să şi-o câştige. Uitaţi-vă-n CV-urile miniştrilor ultimelor guverne. Dacă i-ai crede, ţi-ai închipui că Palatul Victoria e reprezentanţa din România a Harvard
