Îşi trăiesc viaţa după un zid înalt de câţiva metri, iar dacă încearcă să evadeze sunt urmăriţi şi aduşi înapoi cu poliţia. Deși nu au comis nicio crimă, pacienții internatelor psihoneurologice sunt condamnați să trăiască în izolare totală, ca la închisoare, fără speranţa însă de a scăpa de „detenţie".
Mulţi ar putea avea o viaţă normală, în comunitate, fără a fi o povară pentru stat. Construit în cele mai bune tradiţii sovietice, internatul psihoneurologic din Bădiceni, Soroca, este amplasat la câţiva kilometri de cea mai apropiată localitate. Priveliştea care se deschide pentru cei peste 400 de locatari ai acestei instituţii dincolo de poarta cu zăbrele este un câmp năpădit de buruieni.
„M-au amăgit că mă duc să învăţ la colegiu"
Lucia, o femeie trecută de 30 de ani, este unul dintre puţinii pacienţi de la Bădiceni care nu-şi omoară timpul în zadar. Alături de o colegă din internat ea a pus la punct un fel de linie de producere a feţelor de pernă, brodate după o tehnologie specială.
Tânără a ajuns la Bădiceni imediat după absolvirea şcolii-internat pentru copii cu deficienţe mintale din Hânceşti. „Învăţătorii şi directorul m-au amăgit că mă duc să învăţ la un colegiu din Soroca. Atunci când am văzut unde am ajuns, am plâns, dar n-am încercat să fug... Deja m-am obişnuit. Decât să umblu pe drumuri, mai bine stau aici, unde, de bine de rău, primim mâncare şi haine", spune Lucia.
Diagnosticul care i-a fost stabilit - retard mintal uşor - pune sub un mare semn de întrebare aflarea ei într-o instituţie alături de oameni cu deficienţe mintale severe. În mod normal, Lucia ar trebui să se afle în comunitate, dar sistemul a preferat să o izoleze decât să-i ofere o şansă de a fi independentă.
Drama Luciei a început încă în clasele primare. Pentru că rămânea în urmă la învăţătură, la vârsta de opt ani a fost dusă de acasă la şcoala pentru c
