Interesant lucru: în ultimul timp se vorbeşte destul de mult despre o nouă etapă a procesului de integrare europeană, despre o centralizare mai accentuată a deciziilor şi competenţelor, despre transformarea UE într-o structură politică. În fapt însă are loc un proces invers. Ne întoarcem cu paşi mici şi furişaţi în secolul trecut. Parcă am uita de procesul început la Schengen şi ne îndreptăm din nou către Piaţa Comună.

E invocată tot mai des reintroducerea controalelor la frontierele naţionale, sunt prelungite şi teoretizate limitări impuse circulaţiei forţei de muncă, i se cântă prohodul, zilnic, monedei comune şi văd tot mai des că acţiunea economică la nivel comunitar e tot mai palidă şi cedează în faţa tentaţiei de a găsi soluţii naţionale, adeseori greu de compatibilizat. Grecii au devenit piaza rea pentru euro. Nemţii sunt un "al patrulea Reich” - agresiv pentru greci. Englezii, în loc să îşi amplifice integrarea lor ezitantă, par să se complacă tot mai mult într-un sistem nedus până la capăt, dar pe care l-au instituţionalizat ca atare.

A obosit ideea europeană? S-au speriat, la prima criză economică majoră, cei care aveau datoria să o pună în mişcare? În fond, proiectul UE urmărea transformarea Europei într-o putere economică aptă să facă faţă SUA sau colosului chinez într-o competiţie globală tot mai aspră, cu tot mai mulţi participanţi. Acest proces e astăzi stopat în bună măsură iar unele tendinţe, cum spuneam, sunt de-a dreptul potrivnice proiectului iniţial.

Mai mult decât atât, dacă la un moment dat "ideea europeană” era vedetă pe scena dezbaterilor, astăzi câştigă teren discuţia despre revenirea la dezvoltarea pe spaţii mici, să spunem naţionale. În Serbia, alegerile au dat câştig de cauza unui preşedinte a cărui biografie e legată de Milosevici şi care, deşi e de acord cu intrarea ţării în UE, a afişat mereu o ideologie opusă ideilor f