Unu. Pe 29 mai postam, aici, pe contributors o analiză de sustinere a propunerii radicale a doamnei Alina Mungiu Pippidi privind reexaminarea tuturor titlurilor didactice si academice, lansată la http://romaniacurata.ro/in-dezbatere-universitati-fara-impostori–2873.htm. Cred că acum este mai necesară ca oricând propunerea dânsei privind un control pentru plagiat al tuturor lucrarilor de doctorat din ultimii 20 de ani; cine nu corespunde isi pierde contractul permanent (titlul, in cazul doctorilor).
Altfel, România riscă să intre în ping pongul plagiatelor, după ce timp de 22 de ani ne-am aflat sub “umbrela” perdantă a ping pongului politic. Durerea cea mare este că, şi într-un caz şi în celălalt, fiecare dintre noi nu primeşte nimic. În urma acuzaţiilor reciproce de plagiat ce stau să se desfăşoare, succesiunea ciclică la putere nu ne va aduce ceva în plus fiecăruia dintre noi. Vom merge din nou în spirală. Ne vom invârti în cerc, după alţi douăzeci şi doi de ani aflându-ne unde la locul în care am plecat în `89 (cel puţin din punctul de vedere al indicatorilor de bunăstare).
Doi. Astăzi, în taxi, şoferul asculta cu mult interes un post de radio de stiri. După câteva minute l-am întrebat: Ce părere aveţi despre scandalul ăsta, cu plagiatul? Tipul s-a uitat la mine, cu un aer de superioritate, răspunzând: E o vrăjeală! Ăştia vrea să ne facă să uităm că nu avem ce mânca.
O să râdeţi. Eu cred sincer în ceea ce spun oamenii simpli. În percepţia lor. În intuiţia lor. În fapt cred că mare parte din problemele pe care societatea românească le are s-ar putea rezolva dacă liderii ar înţelege de fapt ce vrea un om simplu. Analizele simandicoase, cuvintele preţioase, inovaţiile filosofice s.a. îi lasă rece.
Trei. Mă gândeam astăzi mergând spre facultate. Ce blestem pe România! Din scandal în scandal, din circ în circ. Am devenit dependenţi de aşa ceva.
