Este foarte putin probabil ca artistii care au luat atitudine in chestiunea Institutului Cultural Roman s-au trezit brusc admiratori ai lui Traian Basescu si fac front comun in jurul presedintelui confruntat in aceste zile cu cel mai rasunator esec - proiectul PDL versus USL la alegerile locale.
In lumea acestor oameni performanti la scara mondiala, care nici nu pricep prea bine ce se intampla pe scena politica, si nu pentru ca n-ar avea organ, ci deoarece simt instinctiv cat este de ipocrita, si se tin departe de ea, combinatiile de partid nu au nicio relevanta. Sunt sordide, mici si superficiale in arhitectura devenirii spirituale, acolo unde ei exceleaza.
Dar asa cum foarte putini artisti l-au scuipat pe Dumnezeu pentru ca nu le-a fost suficient talentul pentru a-si impaca natura cu lumea, si ei nu conteaza, ceilalti, multi, se tem de schimbarea unde interfereaza politicul ca de atingerea unei meduze veninoase.
Este adevarat ca in toata relatia dintre Traian Basescu si tara, putine lucruri suta la suta functionale vor ramane mai presus de suspiciuni. Dar haideti sa recunoastem, in privinta ICR n-a dat-o in bara. Este, daca vreti - si fac abstractie de senzatia ca nu numai lumea performantei culturale pune umarul peste hotare la imaginea Romaniei in combinatie cu Institutul, dar sa traiasca la multi ani! - o constructie curata, generoasa, la care se pot raporta multe institutii internationale de gen. Si nu numai.
Asa ca in locul domnului Victor Ponta sa ma aflu - adica un tip mic, fara caracter si teribil de flamand de recunoasterea unei anverguri continentale (caci de ce credeti ca se lupta cu spume ca sa fie considerat unic reprezentant al Romaniei la Bruxelles?) - as face la fel. N-as lasa nimic la intamplare, as rascoli piatra cu piatra in cautarea fiecarui vot care sa-mi asigure perpetuarea unui statut la care in urma
