E foarte posibil ca Irlanda-Italia să fi fost ultimul meci pentru Giovanni Trapattoni la un turneu final. Peste doi ani, la Mondialul brazilian, Trap va avea 75 de ani. Nu pare a fi un obstacol prea mare pentru el, doar că şansele ca Irlanda să fie prezentă acolo sînt destul de mici, într-o grupă preliminară cu Germania şi Suedia.

S-a întîmplat să fie Italia ultimul adversar pentru antrenorul cu cele mai multe “scudetto” cîştigate, 7, în Serie A. Cîteodată destinul îţi oferă astfel de momente, nu-i aşa?! Şi ce meci ciudat a avut Trap, adversar contra alor săi, cu gîndul la un 2-2 ce se putea întîmpla dincolo, un 2-2 ce l-a scos pe el din joc, în 2004, un 2-2 care l-a urmărit pînă în ziua de azi, un 2-2 care, pînă la urmă, n-a fost şi care le-a permis “azzurrilor” să meargă mai departe. Nu puţini gîndeau că Italia va avea meci uşor, ţinînd cont că el era antrenorul adversarului. Nu-l cunoşteau.

Giovanni Trapattoni nu s-a pretins niciodată un poet al fotbalului. Şi-a predat sufletul acestui sport, i-a dedicat viaţa, iar cuvîntul cheie al întregii sale cariere este “triumf”. A cîştigat trofee în 4 ţări diferite, cu mult înaintea supermediatizatului Mourinho, iar pentru asta n-a avut nici o reţinere să se certe cu ziariştii, cu propriii jucători, cu şefii cluburilor pe unde a fost. Nu i-a păsat de imaginea sa, “cînd aud vorbindu-se de imagine mă gîndesc imediat la o portocală frumoasă, dar fără nici un pic de gust”, obişnuia să spună. N-ar fi avut nici o clipă de ezitare să bată Italia, dacă Irlanda sa ar fi şi putut s-o facă, şi s-o trimită acasă. Şi, probabil, ar fi fost primul care l-ar fi consolat pe Prandelli, de la înălţimea vîrstei şi palmaresului său.

Din nefericire pentru el, n-a fost cazul. Sau, poate, din fericire. Popor emoţional şi emoţionabil, cam ca noi aşa, italienii i-ar fi purtat ranchiună. Iar ieşirea sa din scenă n-ar mai fi