Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Diagnostic: cancer!

Publicat in Vocea Brailei, marți 19 iunie 2012 ·

* este o realitate cu care se confruntă tot mai mulţi brăileni, unii de la vârste tinere * numărul bolnavilor de cancer aflaţi în evidenţa Secţiei de Oncologie este de circa 6.000, dintre care circa 1.500 cazuri noi, înregistrate în cursul anului trecut * medicii oncologi încearcă, însă, să explice că un astfel de diagnostic nu înseamnă o condamnare la moarte * pentru stadiile I şi II, rata de supravieţuire, la 5 ani, este de 75-80%

* administrarea terapiei moleculare de ultimă generaţie prelungeşte viaţa unor bolnavi cu metastaze, în condiţii aproape normale * pentru a beneficia de acest tratament scump, bolnavii aşteaptă pe liste aprobare de la Casa de Sănătate, iar medicii speră în rectificarea bugetară * uneori apar sincope de la producătorul de medicamente şi distribuitor, până la farmacia spitalului

"Eşti sigur că vrei să ştii?" este întrebarea medicului oncolog după o serie de analize care ar putea avea un diagnostic crunt. Cancer. Este un moment de mare încercare, în care este testată fiecare resursă, un moment în care viaţa pare nedreaptă, iar credinţele, valorile, perseverenţa, răbdarea, compasiunea, toate sunt împinse dincolo de orice limită. Medicii oncologi încearcă, însă, să explice că un astfel de diagnostic nu înseamnă o condamnare la moarte şi că depinde foarte mult de atitudinea pacientului în lupta cu boala, pentru că o stare depresivă nu face decât să îngreuneze evoluţia tratamentului. În condiţiile în care sistemul de sănătate din România este în metastază, bolnavii de cancer trebuie să lupte şi cu neputinţa autorităţilor în privinţa administrării medicamentelor.

Diagnostic: cancer! Vestea cade ca un trăsnet, lumea parcă se rupe în două, iar timpul se opreşte în loc, o clipă, după care începe lupta cu necruţătoarea boală. Este o realitate cu care se confruntă tot mai multe persoane, măcinate de acest flagel, de la

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SURSE Percheziții DNA în Mamaia, Sinaia și Bragadiru! Vizat de anchetă este șeful ANPC., Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum 20 minute
Porcurorii DNA efectuează astăzi, 22 iulie 2025 percheziții care îl vizează pe președintele ANPC, Cristian Popescu Piedone. Din primele informații anchetatorii orii au descins și în complexul rezidențial DeSilva din Mamaia Nord acolo unde ar fi caza

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 50 minute
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Investitorii străini au cumpărat, în mai, obligaţiuni din zona euro de aproape 100 de miliarde de euro / Activele europene, mai atractive decât cele americane

G4Media acum 22 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Datoria suverană a zonei euro a atras aproape 100 de miliarde de euro din partea investitorilor străini în luna mai, ceea ce arată atractivitatea mai mare a activelor europene comparativ cu cele amer

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Ministrul român de Externe, Oana Ţoiu, face marţi o vizită de lucru în Republica Moldova / Va fi primită de Maia Sandu / Primarul Chişinăului ameninţă că o dă în judecată

G4Media acum 52 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şefa diplomaţiei române, Oana Ţoiu, efectuează, marţi, o vizită de lucru în Republica Moldova la invitaţia omologului său de la Chişinău, Mihai Popşoi, alături de care va susţine o conferinţă de pres

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 8 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Administraţia Trump a publicat dosarele FBI referitoare la Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei sale

News.ro acum 5 ore
Administraţia Trump a publicat documentele referitoare la supravegherea de către FBI a lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei laureatului Nobel pentru pace şi a grupului pentru drepturile civile pe care acesta l-a condus până la asa

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 8 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 8 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 8 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Vremea

București
acum

24°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

25°
mar.

22°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°