Magistraţii au decis marţi ca procesul între rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) „Gr. T. Popa“, Vasile Astărăstoae, şi Agenţia Naţională de Integritate să fie trimis la Curtea Constituţională.
Judecătorii de la Curtea de Apel Iaşi au hotărât sesizarea Curţii Constituţionale, după ce Astărăstoae a invocat o excepţie de neconstituţionalitate a Legii privind integritatea.
Şeful medicilor, Vasile Astărăstoae, reclamat de ANI pentru conflict de interese şi abuz în serviciu UPDATE
La începutul acestui an, Astărăstoae a dat în judecată Agenţia Naţională de Integritate în două dosare. Inspectorii ANI i-au întocmit rectorului două rapoarte în care au constatat că acesta se află în stare de incompatibilitate şi l-au reclamat procurorilor pentru abuz în serviciu şi pentru conflict de interese.
Scandal de corupţie la UMF. 19 angajaţi sunt suspectaţi de fraudă cu fonduri europene. Rectorul a ajuns la spital cu tensiunea ridicată UPDATE
ANI a stabilit că Astărăstoae a exercitat simultat atât funcţia de rector al UMF, cât şi alte cinci funcţii de conducere, printre care se numără şi cea de şef al Colegiului Medicilor din România.
ANI a decis: rectorul Vasile Astărăstoae este incompatibil UPDATE
De asemenea, inspectorii au constatat că Vasile Astărăstoae a semnat 10 contracte de muncă şi prestări servicii, în valoare de 204.759 de lei, încheiate între UMF şi IML, cu propria persoană, precum şi cu fiica sa, Daniela Astărăstoae, în cadrul derulării mai multor proiecte cu finanţare europeană. Rectorul a contestat cele două rapoarte la Curtea de Apel Iaşi.
Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a afla noutăţi din judeţ!