Sâmbătă 16 iunie, MANOWAR a zguduit pentru a treia oară capitala, oferind un show excepţional, în faţa a peste 10.000 de fani entuziaşti. Revenirea, în formula Joey DeMaio (bas), Eric Adams (voce), Karl Logan (chitară) şi Donnie Hamzik (tobe) a fost de bun augur: cei prezenţi au apreciat concertul drept cel mai spectaculos din cele susţinute până acum, de trupă, în România.
Puţin după ora 21.00 regii metalului au pus stăpânire pe scenă, în acordurile zguduitoare ale piesei "Manowar," cu care încep întotdeauna concertele trupei. Mulţimea a răpuns frenetic şi o mare de mâini s-a ridicat în aer, întruchipând celebrul "sign of the hammer".
Bucureştenii au avut parte de un setlist cu o structură interesantă: MANOWAR a cântat câte o piesă de pe fiecare din primele nouă albume ale sale, în ordinea corepunzătoare succesiunii cronologice a acestora. Pe lângă "Manowar", de pe albumul de debut Battle Hymns (1982), am trecut prin discografia trupei, din 1983 până în 2002, ascultând: Gates of Valhalla (Into Glory Ride - 1983), Sign Of The Hammer, Fighting The World şi Kings of Metal, fiecare de pe albumul cu acelaşi titlu, Metal Warriors (Triumph Of Steel - 1992), Brothers of Metal (Louder Than Hell - 1996) şi "Call To Arms", de pe Warriors Of The World (2002).
În prima parte a concertului a fost inclus şi solo-ul lui Karl Logan, viguros şi plin de vituozitate, îmbogăţit ca capitolul spectacol de căderea pe spate a chitaristului.
Showul a inclus şi piesa „The Gods Made Heavy Metal", momentul în care, în mod tradiţional, atenţia tuturor se îndreaptă asupra unui spectator, care vine pe scenă şi cântă la chitara lui Karl Logan. Vicenţiu a fost cel care a acceptat provocarea, iar două frumoase fane Manowar l-au încurajat pe parcursul melodiei cântate alături de regii metalului. La final, curajosul fan a luat acasă chitara.
Organizatorul festivalului, So