Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antonescu: Mircea Diaconu este un om perfect onest, un om care s-a expus tututor mizeriilor

Publicat in Gandul, marți 19 iunie 2012 ·

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că este alături de Mircea Diaconu, "un om perfect onest, care s-a expus şi se expune tututor mizeriilor adversarilor politici", apreciind că acesta nu a intrat în politică pentru a fi ministru şi nu va pleca pentru că nu mai este în Guvern.

"Sunt alături de Mircea Diaconu în calitate de preşedinte pentru că PNL este onorat să aibă în rândurile sale ca membru, ca vicepreşedinte un om ca Mircea Diaconu. Sunt alături de Mircea Diaconu în calitatea de preşedinte al PNL pentru că îl socotesc un om perfect onest, un om care s-a expus şi se expune tututor mizeriilor", a arătat Crin Antonescu.

Liderul PNL a susţinut că Mircea Diaconu este un om al cărui nume este cunoscut de aproape toţi românii din altă parte decât din politică.

"Pentru o personalitate incontestabilă a culturii şi a artei româneşti, pentru o conştiinţă clară, intimă şi publică aşa cum este Mircea Diaconu probabil că acest calvar este mai greu de îndurat. Pentru că poţi să te baţi cu adversarii politici şi domnia sa a ales să o facă cu adversarii politici. Poţi să te baţi cu ideile lor, cu manevrele lor, cu anumite instituţii, în justiţie. Este îngrozitor să te baţi, şi nici nu poţi, cu calomnia, cu noroiul, cu mizeria, cu desconsiderarea pe care nu au nici un drept nu au să o arunce asupra unui asemenea om cei care o fac", a mai arătat Antonescu.

Potrivit preşedintelui PNL, Mircea Diaconu va activa în continuare ca senator. "Mircea Diaconu nu se lasă, noi toţi ceilalţi nu-l lăsăm. Împreună vom continua să facem politică în România aşa cum ne considerăm îndreptăţiţi să o facem, aşa cum a făcut-o Mircea Diaconu la Senat, cât a apucat la minister şi cum o va face înainte în PNL, în Senatul României şi în societatea românească", a precizat liderul PNL.

Potrivit lui Antonescu, Mircea Diaconu nu a intrat în politică spre a fi

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de ploi torențiale și vijelii. 25 de județe sunt vizate

Wall-Street.ro acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de ploi consistente, descărcări electrice şi vijelii, valabilă până în seara zilei de 30 mai, în 25 de judeţe, precum şi o informare de instabilitate atmosferică în cea ma

Bărbat găsit mort într-un bazin de înot din Timișoara. Poliția a deschis dosar penal

Ziare.com acum o ora
IPJ Timiș a anunțat că un bărbat de 31 de ani a fost găsit decedat marți, 28 mai, într-un bazin de înot din Timișoara. Un echipaj medical a intervenit pentru a-l resuscita, însă medicii au constatat decesul bărbatului. „La data de 28 mai a.c., în ju

Ciolacu anunţă că românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul: măsura e în vigoare

Mediafax acum 3 ore
„Românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul. Măsura convenită la întâlnirea de săptămâna trecută cu preşedintele Erdogan este în vigoare”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu. El mulţumeşte autorităţilor turce pentru promptitudine. „Vom continu

Subiectele la Matematică și Științe ale Naturii / Evaluarea Națională clasa a VI-a

HotNews acum o ora
Elevii din clasa a VI-a au susținut miercuri, 29 mai, proba la Matematică și Științe ale Naturii, la Evaluarea Națională clasa a VI-a. Elevii au avut la dispoziție o oră pentru a rezolva exercițiile. Elevi la examenFoto: Inquam Photos / George Călin

Creşte presiunea asupra președintelui Iohannis pentru a se retrage din cursa pentru conducerea NATO. Scenarii la Bruxelles pentru șeful statului

HotNews acum 7 ore
În opinia majorităţii ţărilor NATO, a sosit momentul ca preşedintele României, Klaus Iohannis, să se retragă, după două luni de competiţie pentru funcţia supremă în alianţă, scrie POLITICO, în condiţiile în care joi și vineri, la Praga, miniştrii de

Noua față a conflictului dintre cele două Corei. Kim Jong-un trimite baloane cu gunoi și excremente în Coreea de Sud VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Coreea de Sud şi-a avertizat locuitorii din apropierea graniţei cu Coreea de Nord să fie în alertă după ce în presă au apărut relatări conform cărora au fost detectate peste 100 de baloane care transportau diverse obiecte, inclusiv ceea ce părea a f

Cine este principalul suspect pentru uciderea Raisei, fetița de doi ani din Dolj găsită moartă pe un câmp

HotNews acum o ora
Un adolescent în vârstă de 15 ani, înrudit cu fetița din Dolj găsită moartă pe un câmp, a fost ridicat miercuri de către polițiști, fiind principalul suspect pentru uciderea copilului de doi ani și cinci luni, potrivit unor surse citate de Digi24. M

MAE atenţionează că Norvegia a decis prelungirea controalelor la frontieră până în 11 noiembrie

Mediafax acum 46 minute
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Regatul Norvegiei că autorităţile norvegiene extind, până la data de 11 noiembrie 2024, regimul de control la trecerea frontierei interne prin punctele de fronti

Când fac NUNTA Răzvan Simion și Daliana Răducan. ”Am trimis invitațiile”

Gandul acum o ora
Prezentatorul de televiziune Răzvan Simion, în vârstă de 43 de ani, se pregătește de nunta cu Daliana Răducan, în vârstă de 33 de ani. Răzvan Simion este cunoscut din postura de co-prezentator al emisiunii matnale de la Antena 1, alături de Dan Oțil

EXCLUSIV DINAMO, miercuri, de la ora 21. Gică Mihali și Claudiu Niculescu sunt invitații lui Cătălin Mureșanu

Gandul acum o ora
Miercuri, 29 mai, EXCLUSIV DINAMO, singura emisiune din spațiul media dedicată fanilor cluburilor din „Ștefan cel Mare”, revine, cu începere de la ora 21, cu o nouă ediție. Doi foști mari jucători din istoria clubului din șoseaua Ștefan cel Mare sun

Vremea

București
acum

22°
mie.

12°/23°
joi

14°/25°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

22°
mie.

14°/22°
joi

13°/21°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

23°
mie.

13°/23°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

11°/23°
joi

12°/19°
vin.

12°/24°
sâm.

14°/25°
Timisoara
acum

26°
mie.

12°/26°
joi

13°/25°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/28°