Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Câteva sute de oameni au participat la "Mişcarea papioanelor" la sediul ICR

Publicat in Romania Libera, marți 19 iunie 2012 ·

Câteva sute de oameni au participat, luni seară, la sediul Institutului Cultural Român (ICR), la "Mişcarea papioanelor", un protest paşnic şi "accesorizat" faţă de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 27/ 2012, ce prevede trecerea ICR de sub autoritatea preşedintelui sub cea a Senatului, potrivit Mediafax.

Organizată de Asociaţia Română pentru Cultură Educaţie şi Normalitate (ARCEN), manifestaţia a avut loc între orele 19.00 şi 19.30, în faţa sediului Institutului Cultural Român, unde s-au adunat sute de oameni purtând papion, celebrul accesoriu al lui Horia-Roman Patapievici, preşedintele ICR. Protestul a fost unul paşnic, aşa cum fusese anunţat, desfăşurându-se fără incidente şi transformându-se într-o mare adunare a "fanilor ICR" de toate vârstele, dar în majoritate tineri, care au stat de vorbă relaxaţi, timp de o jumătate de oră.

La început, s-a încercat limitarea spaţiului ocupat de participanţii la protest la trotuarul din faţa sediului ICR, dar, dat fiind numărul acestora, acest lucru nu a fost posibil, astfel că toată porţiunea de stradă din apropierea institutului a fost plină.

Papioane de toate culorile, unele supradimensionate, inclusiv la gâtul unor copii, dar şi al unui buldog francez adus de stăpână la manifestaţie, au putut fi văzute pe Aleea Alexandru din Bucureşti. Unii participanţi au venit şi cu tricouri imprimate cu mesajul "ICR nepolitizat".

Altfel, nu prea au existat elemente de protest, nu s-a strigat, nu s-a scandat, fiind afişată doar o pancartă cu mesajul "Un diacon historion şi penal şi sfidător vrea cultura de decor" (aluzie la faptul că ministrul Culturii, Mircea Diaconu, susţine OUG nr. 27/2012, n.r) a circulat prin mulţime, în aplauzele participanţilor.

De aplauze timp de minute în şir a fost însoţit şi discursul la portavoce al reprezentantului ARCEN, care, după o jumătate de oră, i-a anunţat pe

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 3 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum o ora
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum o ora
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Zelenski: Avem o şansă bună de a pune capăt rapid acestui război / Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război - tăcerea

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că vede o şansă bună de a se pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru o încetare provizorie a focului de 30 de zile, iar Moscova a declarat că va fi

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

15°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

16°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°