Purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, Dmitri Peskov, a anunţat că Rusia va aloca FMI cel puţin 10 miliarde de dolari pentru salvarea zonei euro.
Declaraţia lui Dmitri Peskov a fost făcută la summit-ul G20, ce are loc la Los Gabos, în Mexic, după o întâlnire a grupului ţărilor membre BRIC (Brazilia, India, Rusia şi China), la care a pariticpat şi preşedintele rus, Vladimir Putin. Astfel, conform Agerpres, Rusia va aloca Fondului Monetar Internaţional (FMI) cel puţin 10 miliarde de dolari cu condiţia ca Moscova să poată să influenţeze modul în care vor fi cheltuite aceste fonduri.
Rusia nu va fi singura care va aloca bani FMI, India promite la rândul ei să aducă o contribuţie egală cu cea a Rusiei, pe fondul îngrijorării tărilor membre BRIC cu privire la situaţia din zona euro, care ar putea afecta starea economiei globale. Într-o declaraţie comună, ţările BRIC se pronunţă în sprijinul creşterii resurselor FMI cu 430 miliarde de dolari, sub rezerva aplicării unei reforme a sistemului de administraţie al Fondului şi cu condiţia unei menţineri a controlului asupra cheltuielilor.
Purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, Dmitri Peskov, a anunţat că Rusia va aloca FMI cel puţin 10 miliarde de dolari pentru salvarea zonei euro.
Declaraţia lui Dmitri Peskov a fost făcută la summit-ul G20, ce are loc la Los Gabos, în Mexic, după o întâlnire a grupului ţărilor membre BRIC (Brazilia, India, Rusia şi China), la care a pariticpat şi preşedintele rus, Vladimir Putin. Astfel, conform Agerpres, Rusia va aloca Fondului Monetar Internaţional (FMI) cel puţin 10 miliarde de dolari cu condiţia ca Moscova să poată să influenţeze modul în care vor fi cheltuite aceste fonduri.
Rusia nu va fi singura care va aloca bani FMI, India promite la rândul ei să aducă o contribuţie egală cu cea a Rusiei, pe fondul îngrijorării tărilor membre BRIC cu privire la si