Vameşii suceveni au descoperit nereguli serioase la o firmă din judeţ care avea ca obiect de activitate „Comerţ cu ridicata nespecializat de produse alimentare, băuturi şi tutun”. Controlul a fost efectuat la începutul acestei luni şi a vizat tranzacţiile din cursul lunii mai 2012.
„În perioada 01–31 mai 2012, societatea a efectuat două achiziţii intracomunitare, respectiv cantitatea de 33.872 kg cafea prăjită cu o valoare de 120.245 de euro, fără a deţine autorizaţia de operator economic cu produse supuse accizelor nearmonizate”, se arată într-un comunicat al Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi.
Pentru neregulile constatate, firma a fost amendată cu 20.000 de lei, iar în plus s-a dispus şi confiscarea celor aproximativ 34 de tone de cafea prăjită.