Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O viaţă frântă de sistem şi nepăsare. De ce le e frică românilor să ajungă să aibă nevoie de medic

Publicat in Antena 3, marți 19 iunie 2012 ·

O familie din judeţul Cluj acuză medicul de familie că le-a ucis băiatul de numai şase luni deoarece nu a intervenit deşi era clar că micuţul nu se simte bine. Părinţii susţin că bebeluşul ardea din cauza febrei însă medicul i-a trimis acasă, convins că îi cresc dinţii şi acesta este motivul stărilor febrile. La doar câteva ore după consultaţie, băieţelul a murit.

În urmă cu câteva zile, părinţii au observat că băieţelul lor de doar şase luni plângea tot mai des, aşa că au mers la cabinetul medicului de familie pentru o consultaţie. Doctorii însă, i-au trimis acasă.

După ce au ajuns acasă, copilul a început să se simtă din ce în ce mai rău. Ambulanţa a sosit la scurt timp iar medicii au început manevrele de salvare. Din păcate copilul a murit în maşină, la doar câteva sute de metri de spital.

În urma autopsiei s-a stabilit că bebeluşul a murit de pneumonie virală.

Medicul acuzat de părinţi spune că pruncul nu avea simptomele specifice unei pneumonii virale atunci când l-a consultat. Iar munca i-ar fi fost îngreunată de lipsa aparaturii medicale.

Părinţii cred că băiatul lor ar fi trăit, dacă medicul ar fi pus diagnosticul corect. Oamenii sunt hotărâţi să depună plângere împotriva lui.

O familie din judeţul Cluj acuză medicul de familie că le-a ucis băiatul de numai şase luni deoarece nu a intervenit deşi era clar că micuţul nu se simte bine. Părinţii susţin că bebeluşul ardea din cauza febrei însă medicul i-a trimis acasă, convins că îi cresc dinţii şi acesta este motivul stărilor febrile. La doar câteva ore după consultaţie, băieţelul a murit.

În urmă cu câteva zile, părinţii au observat că băieţelul lor de doar şase luni plângea tot mai des, aşa că au mers la cabinetul medicului de familie pentru o consultaţie. Doctorii însă, i-au trimis acasă.

După ce au ajuns acasă, co

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Trafic feroviar afectat între staţiile Medgidia şi Mircea Vodă din cauza unui incendiu la vegetaţie / Opt trenuri, cu întârzieri

News.ro acum 8 ore
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunţă, vineri seară, că traficul feroviar este afectat din cauza unui incendiu la vegetaţie, care s-a extins până în zona căii ferate de pe intervalul Medgidia - Mircea Vodă. UPDATE: ”La ora 19:57 s-a repus s

Trei aeronave F-16 Fighting Falcon au fost achiziționate de România de la Regatul Norvegiei . Unde au ajuns aeronavele

Ziua Constanta acum 12 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziționate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat vineri, 28 iunie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii. Potrivit MApN, aeronavele F-16 Fighting Falcon vor intra în dotarea

Președintele SUA Joe Biden după dezbaterea cu Donald Trump: ”Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată"

Ziare.com acum 7 ore
"Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată, nu dezbat atât de bine ca altădată", a recunoscut Joe Biden vineri, 28 iunie, după o prestaţie slabă în faţa lui Donald Trump în timpul primei dezbateri între cei doi,

FRF, precizări privind achiziţia biletelor pentru meciul România – Olanda

Mediafax acum 8 ore
Federaţia Română de fotbal (FRF) a transmis, vineri seara, detalii cu privire la procedura de achiziţie a biletelor pentru meciul din optimile de finală ale Campionatului European de Fotbal 2024, în care România va întâlni Olanda. Partida este progr

Artist din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, găsit în stop cardio-respirator în zona centrală a oraşului / A fost resuscitat şi a fost transportat la spital

News.ro acum 7 ore
Un bărbat de aproximativ 55-60 de ani, artist în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, a fost găsit, vineri seară, în stop cardio-respirator în zona centrală a oraşului. A fost resuscitat şi a fost dus la spital. ”SAJ Sibiu a inte

Tânărul care a înjunghiat mortal o fată în Grădina Botanică din Craiova, condamnat la 15 ani de închisoare / El este obligat să achite 600.000 de euro către familia victimei / Decizia nu este definitivă

News.ro acum 12 ore
Tânărul care a înjunghiat mortal o fată în Grădina Botanică din Craiova a fost condamnat, vineri, de Tribunalul Dolj, la 15 ani de închisoare. De asemenea, el este obligat să achite în total 600.000 de euro către familia victimei şi 200.000 de lei c

Procurorul-şef european Laura Codruţa Kövesi atenţionează Austria în legătură cu o propunere de modificare a Codului de procedură penală ce ar putea împiedica anchetele EPPO

News.ro acum 5 ore
Ministerul Justiţiei de la Viena a propus la 14 iunie o modificare a Codului de procedură penală care reglementează confiscarea datelor şi a dispozitivelor de stocare a datelor, în urma unei hotărâri a Curţii Constituţionale austriece din 14 decembr

Kremlinul spune că Putin nu şi-a pus alarma la ceas ca să urmărească dezbaterea Biden-Trump

News.ro acum 10 ore
Preşedintele Vladimir Putin nu s-a trezit în toiul nopţii pentru a urmări dezbaterea prezidenţială americană dintre Joe Biden şi Donald Trump, iar Rusia nu va comenta politica internă a SUA, a declarat vineri Kremlinul, în condiţiile în care Putin a

UPDATE - REPER: Curtea de Apel Bucureşti obligă BEC să dispună renumărarea buletinelor de vot din mai multe secţii de votare pentru alegerile europarlamentare / BEC va ataca decizia

News.ro acum 7 ore
Deputaţii Oana Cambera şi Andrei Lupu au câştigat în instanţă, la Curtea de Apel Bucureşti, în numele Partidului REPER anularea mai multor decizii ale Biroului Electoral Central şi renumărarea voturilor pentru alegerile europarlamentare, în mai mult

Ministerul de Externe anunţă risc crescut de producere a incendiilor în Grecia / Atenţionare de călătorie / Zonele vizate

News.ro acum 11 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Grecia că, potrivit Serviciului Naţional de Meteorologie, sâmbătă, 29 iunie 2024, se vor înregistra temperaturi foarte rid

Vremea

București
acum

22°
sâm.

22°/35°
dum.

21°/35°
lun.

21°/37°
mar.

21°/36°
Iasi
acum

20°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/34°
mar.

22°/34°
Constanta
acum

20°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
lun.

21°/28°
mar.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/22°
Timisoara
acum

18°
sâm.

18°/33°
dum.

21°/36°
lun.

18°/36°
mar.

17°/25°