Ce par să aibă în comun domnii Beuran, Oprescu, Şova, Mang sau Ponta? Impostura intelectuală, întâi de toate, și abia apoi socialismul.
Faptele se cunosc. Ne-am obişnuit, de altfel, cu reacţia călduţ-anemică a tuturor miniştrilor PSD la orice pledoarie pentru corectitudine făcută de comunitatea academică din România şi din străinătate. Bagatelizarea unei publicaţii precum Nature (fondată în 1869) explică de ce, în atâtea feluri, parlamentarii şi guvernanţii noştri se comportă de parcă ar trăi pe o altă planetă.
După dezvăluirile jurnalistice privitoare la doctoratul lui Victor Ponta, am aşteptat cu toţii reacţia împricinatului. Ştim că Premierul României are nu doar o poziţie de mare răspundere, ci şi o funcţie de reprezentare la nivel statal. Ne puteam aştepta la o poziţionare sobră, poate chiar gravă, pe măsura acuzaţiilor. Ce s-a petrecut?
Neobişnuit de matinal, Victor Ponta a susţinut o conferinţă de presă la nivel de şezătoare. Premierul s-a lăbărțat narcisic în sentimentul importanței de sine, ca un mic profesoraș devenit atotştiutor peste capetele jurnaliștilor. S-a încurcat în explicații, ironii ieftine, disperare ascunsă, trimiteri obsesive la Traian Băsescu. Pe lângă exprimări condescendente la adresa lui Daniel Funeriu şi a lui Dragoş Paul Aligică (amândoi reputaţi oameni de ştiinţă cu recunoaştere internaţională), am văzut zâmbete false pe faţa unui om slab, temător faţă de “ameninţările securistice” ale Palatului Cotroceni.
“Oamenii vor fi alături de mine”, a mai spus dl Ponta, ca şi când titlul de doctor trebuie plebiscitat de electorat. O reacţie uşor de anticipat la un lider de partid pentru care grătarele, mititeii şi trocul cu găleţi roşii e sursa legitimităţii politice.
Dl Ponta spune că titlul de doctor, obţinut printr-un discipolat conştiincios faţă de Adrian Năstase, nu i-a adus privilegii materiale ori simbolice. Poate
