Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTOGRAFIA care te lasă FĂRĂ CUVINTE: Vom avea și noi AUTOSTRADĂ ca la africani?

Publicat in Capital, marți 19 iunie 2012 ·

Ce vedeți mai jos este o autostradă din Kenya. Să repetăm? Kenya. Mai concret, este vorba despre autostrada Nairobi - Thika, pe care africanii au dat-o în folosință nu cu foarte mult timp în urmă.

Ce e drept, porțiunea ilustrată mai jos are aproximativ 40 de kilometri, dar trebuie să recunoaștem că e impresionant pentru o țară vecină cu lumea a treia să aibă o așa autostradă în condițiile în care în România, de exemplu, abia pe autostrada București - Ploiești are o porțiune de autostradă cu 3 benzi pe sens, dar care încă nu este dată în folosință.

Kenya este o țară mai săracă decât România. Și ca să facem o comparație pe cifre, ne uităm la indicatorul care ne arată de obicei sărăcia sau bogăția unei țări: PIB-ul pe cap de locuitor.

Astfel, conform cifrelor de pe CIA FactBook, Kenya avea în 2011 un PIB per capita de 1.700 de dolari. Conform aceleași surse, România avea un PIB per capita, tot în 2011, de 12.300 de dolari, adică de peste 7 ori mai mare.

REAMINTIM: România are drumuri mai proaste ca Botswana

Autostrada Transilvania va fi finalizată cel mai devreme în 2020, dar ar putea fi terminată şi în 2026, după 22 ani de la începerea lucrărilor, o investiţie ale cărei costuri au depăşit cu mult valoarea preconizată iniţial şi care candidează la Cartea Recordurilor din cauza ritmului lent de execuţie.

Din acest punct de vedere al duratei de execuţie, România concurează cu cele mai mari autostrăzi din lume, precum Trans-Canada Highway (10.000 kilometri), Autostrada Trans-Siberiana (11.000 kilometri), Australia's Highway 1 (20.000 kilometri), dar şi cu Autostrada Karakoram (1.300 kilometri), care leagă China de Pakistan şi care a fost construită tot într-un interval de 20 ani, dar la o altitudine de 4.693 metri, cea mai mare înălţime dintre toate autostrăzile din lume.

Din punct

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Informări publice - 28 ianuarie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Subsemnatul, TECAR IOAN, cu domiciliul/sediul în judeţul CLUJ, municipiul/oraşul/comuna DEJ, satul-, sectorul -, cod poştal-, str. TIBLESULUl, nr. 25, bl. 3, sc.-, et.-, ap.-, anunţă conform Legii nr. 102 din 13 aprilie 2023, alin. 23.3, obţinerea A

Crin Antonescu, despre furtul tezaurului dacic din Olanda: „O traumă. Extremiștii încearcă să profite”

HotNews acum 7 ore
Furtul pieselor de patrimoniu național din muzeul din Assen, Țările de Jos, reprezintă o lovitură majoră pentru identitatea culturală a României, afirmă Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare la președinția României. „Este încă o traumă (

Crin Antonescu, despre anularea alegerilor prezidențiale: „Comisia de la Veneția spune ce spunem noi toți / CCR să explice încă o dată”

HotNews acum 6 ore
Candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR pentru funcția de președinte al României, Crin Antonescu, a declarat luni seară, la Digi24, că opinia Comisiei de la Veneția privind anularea alegerilor prezidențiale este în linie cu percepția generală a societății

Crin Antonescu a avut blocat postul de profesor timp de 24 de ani. L-a întrecut pe Iohannis, care l-a avut blocat 17 ani

Ziare.com acum 9 ore
Crin Antonescu, candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025, a avut blocat postul de profesor la cel mai bun liceu din Tulcea timp de 24 de ani. Este vorba de un post de profesor titular de Istorie, conform i

Adrian Veştea a predat conducerea Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR) are o nouă conducere, începând de luni, 27 ianuarie, când a avut loc al Adunarea Generală a Uniunii. Astfel, în funcţia de preşedinte a fost ales preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, s

Roxana Mînzatu a depus oficial jurământul în fața Curții de Justiție a UE. Ea și-a exprimat angajamentul în calitate de membră a Comisiei Europene VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Roxana Mînzatu, reprezentantă a României și vicepreședinte al Comisiei Europene, a depus luni, 27 ianuarie, jurământul în cadrul Angajamentului Solemn al membrilor Colegiului, în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene. Mînzatu și-a exprimat anga

Simona Halep va juca primul meci de la Transylvania Open în 4 februarie

News.ro acum 13 ore
Simona Halep va juca primul său meci din cadrul Transylvania Open WTA 250 marţi, 4 februarie. Decizia privind ziua meciului a fost luată de organizatori pentru a oferi fanilor ocazia de a o urmări live pe una dintre cele mai importante figuri ale sp

Horoscop 28 ianuarie 2025. Zodia care are ghinion la volan astăzi

Cancan acum 12 ore
Horoscop 28 ianuarie 2025. Astrele vin cu tensiuni și ghinioane pentru unele zodii. Din păcate, Taurii ar putea să se enerveze azi, iar Balanțele se vor stresa. Ai parte de ghinion astăzi, așa că ar fi bine să ai mare grijă. Fii cu ochii în patru la

UPDATE - Ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, convocat la MAE rus. Reacţia Chişinăului

News.ro acum 10 ore
Rusia a anunţat luni că l-a convocat pe ambasadorul moldovean la Moscova, Lilian Darii, pentru a protesta faţă de ceea ce Ministerul rus de Externe a numit „acuzaţii nefondate” aduse ambasadorului rus la Chişinău de către un partid politic de la Chi

Mihail Neamțu: Călin Georgescu este „un globalist, pocăit şi întors la un soi de autohtonism hrănit din discursurile unor lideri culturali”

HotNews acum 10 ore
Deputatul Mihail Neamţu (AUR) a afirmat luni că fostul candidat la președinție Călin Georgescu nu este antisistem, ci „un globalist, pocăit şi întors la un soi de autohtonism care este hrănit din discursurile unor lideri culturali”. „Eu sunt mult ma

Vremea

București
acum

mar.

4°/14°
mie.

7°/15°
joi

8°/13°
vin.

7°/9°
Iasi
acum

mar.

3°/15°
mie.

6°/14°
joi

7°/11°
vin.

7°/10°
Constanta
acum

mar.

3°/12°
mie.

8°/14°
joi

10°/12°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/14°
mie.

7°/11°
joi

6°/11°
vin.

5°/11°
Timisoara
acum

mar.

4°/16°
mie.

9°/14°
joi

7°/13°
vin.

6°/12°