Nu de puţine ori auzim părinţi care se scuză sau se acuză că nu au mai mult timp pentru copil sau se frământă întrebându-se dacă îi oferă suficient timp.

Timpul alocat nu ţine de cantitate ci de calitate. Adesea este mai bine folosit un timp mai scurt. Timpul nelimitat în prezenţa copilului, lipsa altor obligaţii, duce uneori la oboseală, plictiseală, saturaţie, de ambele părţi.

Degeaba eşti cu el ore în şir dacă nu comunici, nu stabileşti contacte, nu îl provoci pentru a exersa simţuri, mişcări, emisii verbale, voinţa etc. Eşti cu el, dar copilul nu beneficiază de prezenţa ta.

Copilul se simte mai uşor singur atunci când eşti tot timpul cu el, decât atunci când timpul tău este limitat şi îl foloseşti din plin.

Dacă ambii părinţi merg la muncă, la întoarcerea acasă trebuie alocat timp copilului. Epuizarea de la serviciu, lipsa disponibilităţii şi răbdării trebuie înfrânte. Copilul are acum nevoie de prezenţa ambilor părinţi, de contacte cu ei, de dovezi de afecţiune. Timpul trece şi lipsa acestora poate avea urmări în întreagă evoluţie viitoare. Copilul nu rămâne mic!

Orice activitate (necesară de altfel) poate fi amânată: curăţenie, cumpărături, corespondenţă, cina părinţilor, o emisiune etc. Mult mai importantă şi necesară este joaca cu copilul. O poveste, o construcţie din cuburi, un "cucu bau", comunicarea, manifestările drăgăstoase sunt cele ce asigură copilul de dragostea părinţilor, îi dă siguranţă şi fericire, contribuie la armonia în care vreţi să crească.

Pe lângă acestea, celelalte activităţi obligatorii făcute pentru copil (hrănirea, baia, schimbatul etc.) pot fi folosite pentru comunicare tandră şi joc. Poţi să-l speli repede povestindu-i partenerului problemele de la serviciu, sau poţi să-i aloci copilului acele minute, să faci parte din joaca lui.

Dacă copilul se simte ignorat va încerca să atragă atenţi