Unul dintre experţii consultaţi de "Nature" înainte de publicarea articolului despre teza de doctorat a lui Victor Ponta ne-a explicat că acuzaţiile de plagiat aduse premierului vizează redactarea defectuoasă a notelor de subsol, a bibliografiei şi reproducerea unor texte din alţi autori.
Vlad Perju este doctor în drept al Universităţii Harvard şi profesor de drept la Boston College în Statele Unite. Cadrul universitar ne-a precizat că "primul lucru care frapează la lucrarea de doctorat, presupunând că textul pe care l-am văzut eu este cel original, este lipsa notelor de subsol. In experienţa mea, lucrările de doctorat, în drept ca de altfel şi în alte domenii, conţin foarte multe asemenea note. Notele de subsol sunt mai importate atunci când teza de doctorat (sau orice publicaţie) nu doar se inspiră din ideile altori autori, ci reproduce exact textul altor lucrări. In asemenea situaţii, convenţia academică universală este că textul preluat se pune între ghilimele iar sursa se citează în nota de subsol. Mai mult, preluarea a pagini întregi dintr-un alt autor este contrară oricăror convenţii academice (cu excepţia cazurilor când textul citat este apoi comentat)."
Bibliografie şchioapă
Vlad Perju ne-a mai precizat că includerea autorilor într-o bibliografie la finalul lucrării nu poate înlocui notele de subsol. Profesorul de la Boston College susţine că "în bibliografia acestei tezei de doctorat, este menţionată doar una dintre cărţile din care există suspiciunea că s-a plagiat, şi anume lucrarea d-lui Diaconu, Curtea Penală Internaţională: Istorie şi Realitate (1999, Editura All Beck). Bibliografia nu menţionează alte lucrări care, din câte arată tabelele comparative procesate, par a conţine texte identice, şi anume V. Creţu, Drept Penal Internaţional (1996, Editura Tempus) şi Diaconu, The International Criminal Court: A New Stage (2002, Roma