Adrian Năstase şi ceilalţi cinci inculpaţi din dosarul "Trofeul Calităţii" au aflati decizia finală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) cu privire la condamnările lor la închisoare.
După trei ani şi jumătate de judecată, aceasta este sentinţa definitivă în dosar.
Cele cinci judecătoare din completul condus de şefa instanţei supreme, Livia Stanciu, pot menţine pedeapsa sau pot dispune o pedeapsă cu suspendare. De asemenea, judecătoarele pot da curs cererii DNA de a suplimenta pedeapsa lui Adrian Năstase, pentru că, aşa cum a argumentat procurorul la instanţa de recurs, pedeapsa ar fi "neîndestulătoare pentru îndreptarea inculpatului".
Pe 30 ianuarie 2012, fostul premier PSD Adrian Năstase a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare, de către un complet de trei judecători al instanţei supreme, fiind acuzat că şi-a exercitat influenţa de şef de partid pentru a obţine bani sau foloase în interes propriu, în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie. Judecătorii nu au dispus şi interzicerea drepturilor lui Năstase de a mai ocupa funcţii publice, lucru care s-ar putea schimba prin decizia completului de 5 judecători de mâine.
În acelaşi dosar, Irina Paula Jianu, fost inspector general de stat al Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC), a fost condamnată la şase ani de închisoare şi cinci ani de interzicere a unor drepturi, pedeapsă la care i s-a aplicat un spor de un an.
Diana Gasparovici, fost inspector general de stat adjunct la ISC, Mihail Cristian Vasile, director general al SC Eurografica SRL şi soţii Marina şi Bogdan Popovici au primit fiecare câte şase ani de închisoare, la care s-a aplicat un spor de un an.
Acuzaţiile procurorilor. Cum s-ar fi scurs 75 de miliarde de la ISC spre Năstase
Procurorii DNA au acuzat că în anul 2004, înaintea