Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Presupusul plagiat de care este acuzat Victor Ponta în presa europeană

Publicat in rfi, marți 19 iunie 2012 ·

Dacă plagiatul de care este acuzat Victor Ponta va fi dovedit acesta şi-ar putea pierde atât titlul de doctor cât şi pe cel didactic, astfel încât nu va mai putea preda în nicio facultate. Iată ce spune la RFI Mircea Miclea, preşedintele Comisiei pentru Educaţie de la Cotroceni.

De partea sa premierul consideră că nu a greşit şi pune totul pe seama unui război politic între el şi Traian Băsescu.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acceptat solicitarea Guvernului de prelungire cu nouă luni a termenului în care legea proprietăţilor naţionalizate trebuie modificată. Termenul impus de CEDO expiră la jumătatea lunii iulie. Ministrul justiţiei spune că în toamnă va fi organizată o consultare publică pentru a putea fi găsită o variantă care să asigure o justă despăgubire, dar care să poată fi susţinută de la buget.

Reuniţi în Mexic, liderii statelor G20 - reprezentanţii celor mai mari economii ale lumii - pun accentul pe stabilizarea băncilor în cadrul discuţiilor privind criza din Europa. Pe de altă parte tot la această reuniune s-a decis dublarea capacităţii de finanţare a FMI, la 456 miliarde dolari. Ce alte decizii s-au mai luat vă spunem în această seară.

Barack Obama şi Vladimir Putin cer oprirea imediată a violenţelor în Siria. O punere de acord cel puţin la nivel declarativ care a surprins, având în vedere că relaţiile ruso-americane sunt tensionate tocmai din cauza susţinerii Moscovei pentru regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad. Emisiunea 40 de minute din 19 iunie 2012

Dacă plagiatul de care este acuzat Victor Ponta va fi dovedit acesta şi-ar putea pierde atât titlul de doctor cât şi pe cel didactic, astfel încât nu va mai putea preda în nicio facultate. Iată ce spune la RFI Mircea Miclea, preşedintele Comisiei pentru Educaţie de la Cotroceni.

De partea sa premierul consideră că nu a greşit şi pune totul pe seam

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la Ministerul Educației Ce subiecte au avut de rezolvat elevii la Bacalaureat, proba de Limba și Literatura română și care era rezolvarea acestora (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum o ora
Subiectele la Limba română de la examenul de Bacalaureat 2024 au fost publicate astăzi în secțiunea specială de pe edu.ro, unde este disponibil și baremul de corectare. Subiectele și baremul pot fi consultate în secțiunea Documente a materialului pe

Actriţa Ileana Stana Ionescu a încetat din viaţă

Crai Nou acum 56 minute
Actriţa Ileana Stana Ionescu a murit ieri, a anunţat Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti. „Teatrul Naţional «I.L.Caragiale» din Bucureşti anunţă cu tristeţe că astăzi, 30 iunie, actriţa Ileana Stana Ionescu a plecat într-o lume mai bună.

România, Turcia şi Bulgaria încep operaţiunea de deminare în zona Mării Negre

Mediafax acum 4 ore
Iniţiativa condusă de Istanbul, prima acţiune comună majoră a ţărilor de la Marea Neagră de la invadarea Ucrainei de către Rusia în februarie 2022, vizează dezamorsarea minelor aflate în derivă în anumite zone ale Mării Negre ca urmare a războiului.

Liderul interlop Nuțu Cămătaru ar fi scăpat de cazier, în ciuda istoricului său plin de violență și infracțiuni

Ziare.com acum o ora
Nuțu Cămătaru, pe numele său real Ion Balint, ar fi scăpat de cazier printr-o decizie a instanței de judecată. Ca urmare, el are acum aceleași drepturi de care se bucură orice altă persoană care nu are antecedente penale. Nuțu Cămătaru, unul dintre

Wimbledon: Irina Begu, eliminată în două seturi, în primul tur

News.ro acum 3 ore
Jucătoarea de tenis Irina Begu, 126 WTA, a fost eliminată, luni, în primul tur la Wimbledon, al treilea grand slam al anului. Irina Begu a fost învinsă Lin Zhu (China), 61 WTA, scor 6-0, 6-4. Meciul a durat 72 de minute. Tot luni mai joacă la Wimble

Mircea Geoană, acuzat de plagiat la lucrarea sa de doctorat

Ziua Constanta acum 4 ore
Mircea Geoană, actualul secretar general adjunct al NATO și posibil candidat la alegerile prezidențiale din toamnă, se confruntă cu acuzații de plagiat. Jurnalista Emilia Șercan scrie pe site-ul PressOne că Geoană a preluat în lucrarea sa de doctora

Ciucă nu exclude dialogul cu USR: Să ne aşezăm şi vedem unde duc discuţiile

Mediafax acum o ora
Să ne aşezăm şi vedem unde duc discuţiile, este mesajul lui Nicolae Ciucă pentru liderii USR. El afirmă că declaraţia Elenei Lasconi „nu este nimic altceva, din perspectiva mea, decât o invitaţie la dialog”.

Nicolae Ciucă, după şedinţa conducerii PNL: Toţi membrii Biroului Politic Naţional au fost de acord să susţinem desfăşurarea alegerilor prezidenţiale la termen

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni, după şedinţa conducerii PNL, că toţi membrii Biroului Politic Naţional au fost de acord să susţină desfăşurarea alegerilor prezidenţiale la termen. Preşedintele PNL a declarat după şedinţa conducerii

Cod portocaliu de grindină în judeţul Alba

Mediafax acum 59 minute
Avertizarea vizează localităţile Câmpeni, Abrud, Bistra, Baia de Arieş, Roşia Montană, Lupşa, Vidra, Albac, Sohodol, Avram Iancu, Scărişoara, Gârda de Sus, Bucium, Vadu Moţilor, Mogoş, Poiana Vadului şi Întregalde din judeţul Alba. În aceste zone se

Justiţia spaniolă refuză s-l amnistieze pe Carles Puigdemont şi menţine mandatul de arestare emis pe numele acestuia

News.ro acum o ora
Tribunalul Suprem spaniol, cea mai înaltă instanţă judiciară spaniolă, a refuzat să-l amnistieze pe liderul separatist Carles Puigdemont - care se află în exil de când a fugit din ţară, în urma secesiunii eşuate a Cataloniei în 2017 - şi a menţinut

Vremea

București
acum

37°
lun.

21°/37°
mar.

21°/38°
mie.

19°/29°
joi

19°/30°
Iasi
acum

34°
lun.

19°/34°
mar.

17°/31°
mie.

16°/27°
joi

14°/21°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

22°/28°
mie.

20°/27°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

17°/21°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

34°
lun.

21°/34°
mar.

18°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/27°