Printre piruete politicianiste, Victor Ponta a recunoscut ieri că este autorul unui plagiat istoric.

Lucrarea sa de doctorat, supervizată de intransigentul profesor Adrian Năstase, este rezultatul unei curajoase operaţiuni de copy/paste. Se întâmpla în 2003, când Năstase era prim-ministru, iar Ponta conducea Corpul de Control al Guvernului. Năstase îl creştea astfel pe tânărul Ponta, fiindu-i şef pe trei fronturi: la Guvern, la PSD şi la doctorat.

Ponta n-a negat o clipă asemănarea până la identificare a sute de pagini din teza sa de doctorat cu lucrările altor cercetători, apărute anterior. Şeful Guvernului doar a încercat să se ascundă şmechereşte în spatele unei erori omeneşti, poate a unei naivităţi din tinereţe: n-a ştiut că trebuie să citeze sursa fiecărui pasaj copy/paste, în text sau prin note de subsol, a crezut că e suficient să treacă la sfârşitul lucrării, într-o pagină sau două, autorii şi titlurile operelor din care s-a inspirat. Ghinion: în cazul lucrărilor de doctorat, regulile sunt foarte clare - citarea trebuie să fie punctuală şi exactă. De altfel, şi logica ne spune că o listă a surselor de inspiraţie, postată la sfârşitul lucrării, nu ne dă dimensiunile textelor preluate (10%? 50%? 80%?) şi nici nu arată ce a scris autorul şi ce a luat din altă parte.

Victor Ponta ne-a mai anunţat că, dacă plagiatul său va fi dovedit printr-o anchetă oficială, este gata să renunţe la titlul de doctor. Carevasăzică, dacă-i va fi probat furtul intelectual, dl Ponta ne face o concesie: nu va mai fi doctor în Drept, ci doar prim-ministru! Sigur că e o nouă iluzie, care ţine, probabil, tot de lipsa de experienţă a liderului PSD: nu, domnule Ponta, dacă veţi fi declarat oficial plagiator, veţi zbura de la Palatul Victoria cu viteza luminii! Iar bunul-simţ ne spune că, pe baza unei simple comparaţii între lucrările invocate, plagiatul lui Vict