Criminalul din Argeş care l-a ucis, luni, pe iubitul mamei sale şi şi-a înjunghiat şi propria soră fost prins de poliţişti marţi dimineaţa.
Eugen Pârcălăboiu, de 46 de ani, din Fâlfani, era vânat de oamenii legii sub acuzaţia de omor deosebit de grav. Victima sa, Constantin Dobre, avea 43 de ani şi era cu 19 ani mai tânăr decât concubina lui, mama ucigaşului. Crima s-a petrecut în satul Fâlfani, din comuna Stolnici, pe fondul consumului de alcool.
Pârcălăboiu bea împreună cu concubinul mamei şi cu sora lui. După ce au consumat alcool, cei trei au început să se certe. Se presupune că Eugen Pârcălăboiu era foarte iritat de faptul că mama lui în vârstă de 62 de ani îşi găsise un iubit mai tânăr cu 19 de ani.
Pârcălăboiu l-a înjunghit pe Constantin Dobre, drept în inimă, acesta murind câteva minute mai târziu. El a lovit-o cu cuţitul şi pe propria soră, Georgeta Voican, de 33 de ani. Apoi a fugit, fiind prins de poliţişti în cursul dimineţii de marţi.
După ce a fost înjunghiată, victima s-a mai târât câţiva metri şi şi-a dat ultima suflare
Sora criminalului a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti pentru a primi îngrijiri medicale, dar nu a stat acolo atât cât ar fi fost necesar.
"I s-au făcut investigaţii radiologice şi ecografice, deoarece era înjunghiată în hemitoracele stâng. Deşi ar fi trebuit să stea internată măcar două zile, au venit nişte persoane de etnie rromă şi au luat-o acasă", a spus doctorul Gheorghe Frătoaica, medic UPU.