* achiziţia s-a făcut prin licitaţie publică deschisă, cu doi ofertanţi * a fost declarată câştigătoare oferta celor de la British Motor Corporation, preţul unei maşini fiind de circa 400.000 lei * primele două autobuze vor fi aduse în august, iar restul în loturi de câte 4, în decembrie anul acesta şi martie 2013 *
După mai bine de un an de încercări, municipalitatea a reuşit să finalizeze proiectul legat de achiziţia de autobuze noi pentru "Braicar". A semnat, zilele acestea, cu reprezentantul în România al "British Motor Corporation" un contract de achiziţie pentru 10 autobuze noi, de capacitate medie. Contractul pe bani publici a fost câştigat de producătorul BMC în urma unei licitaţii deschise, cu unic criteriu de selecţie "preţul cel mai scăzut". Valoarea totală a tranzacţiei este de 4,048 milioane de lei, fără TVA, adică puţin peste 400.000 lei pentru fiecare maşină în parte. De precizat că preţul de pornire a licitaţiei a fost de 4,13 milioane lei (fără TVA). "La licitaţia organizată de municipalitate s-au prezentat doi ofertanţi, reprezentanţi pentru două mărci, este vorba despre "Isuzu" şi "BMC", iar în final a fost declarată câştigătoare oferta celor de la "BMC" la preţul de 4,048 milioane de lei fără TVA. Autobuzele cumpărate sunt de medie capacitate, în sensul că au 24 de locuri pe scaune plus 44 de locuri în picioare, au anul de fabricaţie 2012 şi nivel de poluare scăzut - Euro 5. De asemenea, sunt dotate cu rampă specială pentru persoane cu handicap. Primele două autobuze vor fi livrate, potrivit contractului, în cursul lunii august, cel mai târziu jumătatea acelei luni", ne-a declarat viceprimarul Doiniţa Ciocan, cea care are în competenţă serviciul de transport în comun de persoane în municipiu. De asemenea, sursa citată a completat că următorul lot de 4 autobuze este programat să sosească la finele acestui an, cel mai târziu luna dec