Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Condamnarea lui Năstase, un semnal că România încearcă să combată corupţia. Uite cum comentează presa străină pedeapsa fostului premier

Publicat in Antena 3, miercuri 20 iunie 2012 ·

Condamnarea lui Adrian Năstase este o sentinţă rară la nivel european pentru un fost prim-ministru, notează Agenţia France-Presse. "Fostul premier român Adrian Năstase a fost condamnat miercuri la o pedeapsă definitivă de doi ani de închisoare pentru acte de corupţie, o sentinţă rară în Europa pentru un fost prim-ministru", scrie AFP.

De altfel, "Năstase este cel mai înalt oficial politic condamnat până acum în România pentru acte de corupţie", subliniază AFP, precizând că fostul premier este considerat de analişti mentorul politic al actualului prim-ministru Victor Ponta.

Fostul premier Adrian Năstase este primul lider politic român de rang înalt care ajunge la închisoare după înlăturarea regimului comunist în 1989, notează Agenţia Associated Press.

"Fostul premier Adrian Năstase devine primul lider politic român condamnat la închisoare după căderea comunismului în 1989", scrie AP.

Potrivit agenţiei Reuters, condamnarea fostului premier Adrian Năstase reprezintă "un semnal" că România "încearcă să abordeze preocupările Uniunii Europene privind corupţia răspândită".

"Instanţa supremă din România a confirmat miercuri că fostul premier Adrian Năstase va trebui să execute doi ani de închisoare pentru corupţie, Bucureştiul trimiţând un semnal că încearcă să abordeze preocupările Uniunii Europene privind corupţia răspândită", comentează Reuters.

"Eşecul României şi Bulgariei - cele mai noi şi cele mai sărace state UE - în combaterea corupţiei a condus la blocarea eforturilor acestora de aderare la Spaţiul Schengen", precizează Reuters, observând că Năstase devine singurul lider politic de rang înalt condamnat la închisoare după căderea comunismului în 1989.

Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, miercuri, de ICCJ, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul calităţii", în care

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 6 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 7 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 3 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 3 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 3 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Mitropolia Basarabiei cere retragerea cetăţeniei române pentru clericii rusofili ai Mitropoliei Moldovei

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mitropolia Basarabiei anunţă că va solicita autorităţilor de la Bucureşti retragerea cetăţeniei române pentru toţi ierarhii şi clericii Mitropoliei Moldovei subordonate Patriarhiei ruse, care se impl

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum o ora
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 5 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 4 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 7 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Vremea

București
acum

23°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

20°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

19°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

17°
sâm.

15°/28°
dum.

17°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°