Din cele 146 de proiecte depuse la Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Braşov, 109 au fost declarate conforme şi vor primi finanţare în valoare totală de 118,7 milioane de euro.
Până pe 18 iunie s-a desfăşurat ultima sesiune de depunere a cererilor de finanţare prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală pe Măsura „Modernizarea exploataţiilor agricole". Potrivit directorului adjunct al Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Braşov, Iuliana Todor, în judeţul Braşov au fost depuse 146 de proiecte, dintre care, în urma verificărilor, au fost declarat conforme 109 cereri de finanţare, în valoarea totală de 118,7 milioane de euro, informează mytex.ro.
Cei care au solicitat fonduri europene sunt atât din mediul urban, cât şi din mediul rural. Braşovenii au cerut fonduri nerambursabile pentru ferme de curcani, găini, vaci, porci, sau pentru înfiinţarea unor ciupercării, sere pentru legume plantaţii de fructe de pădure, arbuşti fructiferi, sau de cătină. Totodată, au fost depuse şi cereri de finanţare pentru achiziţia de utilaje şi echipamente agricole.
„Implementarea acestor proiecte în judeţul Braşov va conduce la crearea de noi locuri de muncă şi vor constitui surse de venit pentru bugetele locale, iar pe piaţă vor apărea produse agricole de calitate la standarde europene", a declarat Iuliana Todor pentru sursa citată.