Indiferent de ce măsuri vor fi anunţate, astăzi, de Rezerva Federală a Statelor Unite, o parte dintre investitori vor fi dezamăgiţi.
În ultimele săptămâni, pe măsură ce criza datoriilor suverane din Europa s-a intensificat iar performanţa economiei americane a scăzut, băncile de pe Wall Street şi-au modificat radical aşteptările, de la nicio nouă măsură a FED la posibilitatea ca banca centrală să lanseze un nou program de măsuri extraordinare de facilitare cantitativă la sfârşitul şedinţei de astăzi, anunţă CNBC.
Potenţial de surpriză
Majoritatea analiştilor consideră că răspunsul se află undeva la mijloc, cel mai probabil programul „Operation Twist”, care este programat să se încheie la sfârşitul acestei luni, va fi prelungit. Deşi unii analişti se întreabă cât de mult mai poate FED să faciliteze în condiţiile în care dobânda-cheie se află aproape de nivelul minim record, majoritatea se aşteaptă ca banca centrală americană să intervină într-un fel sau altul.
„Cred că întâlnirea de miercuri are un potenţial de surpriză ceva mai ridicat decât ne-am obişnuit în ultima vreme şi cred că pieţele sunt precaute în mod corect în aşteptarea acestui eveniment”, a declarat Ian Lyngen, strateg pe politica Trezoreriei la CRT Capital. „Cred că tranzacţiile la bursă contiuă să se bazeze pe prezumţia că FED va oferi ceva. Dacă nu noi măsuri de facilitare cantitativă, poate o nouă versiune a Operation Twist, lucru considerat pozitiv de către pieţe”, a adăugat acesta.
Operation Twist este un program al Rezervei Federale a SUA care implică vânzarea de bonuri de trezorerie cu scadenţe pe termen scurt şi achiziţionarea de bonuri de trezorerie cu scadenţe pe termen lung, în încercarea de a pune presiune pe costurile de finanţare pe termen lung. Măsurile de facilitare cantitatitvă implică, la rândul lor, achiziţia de active a FED, însă, spre deosebire de