Respectat. Petru Lazar avea la activ peste 3.500 de ore de zbor si era unul dintre cei mai experimentati piloti din Romania Ceremonie. Sicriul cu trupul neinsufletit al comandorului a fost depus la capela Bisericii "Sf. Apostoli Petru si Pavel" din BacauComandorul Petru Lazar, fost pilot de incercare la Aerostar Bacau, cel care s-a prabusit duminica in apropirea Aerodromului Banesti, Prahova, a fost adus acasa luni seara. Trupul neinsufletit a fost asteptat de colegi si depus in Capela Bisericii "Sfintii Apostoli Petru si Pavel" din Bacau. La 57 de ani, Petru Lazar avea inca multe vise. Cel mai arzator era sa-si construiasca o pista doar a lui.
La inmormantare sunt asteptati sa participe reprezentanti ai Fortelor Aeriene Romane, conducerea Aerostar si fosti colegi din bransa. Cu totii ii purtau un respect deosebit. La 57 de ani, comandorul era pensionat din 2005, dupa ce efectuase peste 3.500 de ore de zbor.
Sef de promotie la Liceul militar si printre primii la Scoala militara de ofiteri activi de aviatie "Aurel Vlaicu" de la Bobocu, Lazar a fost unul dintre ofiterii cel mai bine pregatiti ai promotiei sale, devenind membru al Escadrilei de cercetare supersonica de la Timisoara. De-a lungul carierei sale a executat misiuni deosebite si a dobandit statutul de instructor. Apoi, cand a auzit ca la Aerostar este nevoie de un pilot de incercare, nu a stat pe ganduri. Colegii povestesc ca momentul cel mai greu pentru el a fost cand un Mig pe care l-a incercat a ramas fara motor in zbor.
"Urcase pana la 15.000 de metri, intr-o atmosfera instabila din punct de vedere meteorologic, pentru ca aerul este rarefiat. Pentru mai bine de trei minute, cat i-a trebuit sa coboare sub 10.000 de metri si sa-l reporneasca, a auzit ceea ce se numeste "fosnetul unui Mig in zbor". Este ceva ce au auzit foarte putini piloti, iar el l-a simtit pe propria piele", spun p