Interimarul Liviu Pop de la Educaţie va preda ştafeta Ecaterinei Andronescu, cea care a pus cruce reformelor din învăţământ. Ea se află la al treilea mandat. Sursa: OCTAVIAN COCOLOȘ
După două numiri cu ghinion şi un interimar neexperimentat, se pare că premierul Victor Ponta va alege răul cel mai mic pentru Educaţie.
Ponta a declarat "că are premoniţii" conform cărora Ecaterina Andronescu, rămasă în istorie drept cel mai controversat ministru care a condus sistemul educaţional din România, va prelua încă o dată Ministerul Educaţiei.
De altfel, senatorul PSD ar fi fost şi varianta vehiculată iniţial pentru această funcţie.
Planul premierului a fost dat peste cap însă de inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate, care au acuzat-o pe Ecaterina Adronescu de incompatibilitate.
Deşi socotelile fostului rector cu ANI sunt departe de a fi încheiate, Andronescu are, acum, mai multe şanse de a face parte din executiv: pe 15 mai, Curtea de Apel Bucureşti i-a dat câştig de cauză într-un prim proces cu ANI. Inspectorii au declarat recurs.
"Desemnarea sa n-ar fi o surpriză. Cu atâţia plagiatori, era singura soluţie", e de părere Eugen Palade, coordonator educaţional Cedu.
Până şi apropiaţii fostului ministru admit că Andronescu era în cărţi, pentru funcţia de la Educaţie.
"Cunoaşte foarte bine sistemul, prima condiţie pentru a conduce acest minister. Aş fi subiectiv, pentru că sunt cadru didactic la Politehnică, dar pot să spun că e cea mai bună numire", crede Ioan Ciucă, responsabil cu învăţământul universitar.
Tocmai faptul că ştie ministerul ca-n palmă ar putea să reprezinte o problemă, adaugă Ştefan Vlaston, expert în educaţie.
"Ştie pe ce butoane să apese, iar oamenii sunt aceeaşi. După vacanţa parlamentară care începe la 1 iulie, poate să dea o ordonanţă de urgenţă pentru a schimba Legea Educaţei", arată Ştefan