Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prefectul cere mobilizare generală pentru diminuarea efectelor caniculei

Publicat in Actualitatea botosaneana, miercuri 20 iunie 2012 ·

Deoarece judeţul Botoşani se află sub avertizare de cod galben de caniculă, prefectul Adrian Constantinescu a reactivat astăzi măsurile ce se impun. Toate instituţiile implicate �n prevenirea situaţiilor de urgenţă ce ar putea fi generate de temperaturile ridicate, au fost �nştiinţate asupra activităţilor pe care trebuie să le realizeze �n perioada imediat următoare. Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă, Agenţia de Protecţia Mediului, Direcţia de Sănătate Publică, Sistemul de Gospodărire a Apelor, Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră sunt doar o parte dintre instituţiile şi autorităţile de a căror mobilizare depinde diminuarea efectelor caniculei din aceste zile. Peste 30 de măsuri vizează, printre altele, monitorizarea nivelurilor şi calităţii apei din acumulări, cursuri şi f�nt�ni, suplimentarea personalului şi dotărilor necesare pentru acordarea primului ajutor. Totodată se are �n vedere stabilirea şi amenajarea punctelor pentru asistenţă medicală de urgenţă şi distribuirea apei potabile astfel �nc�t să se diminueze şi să se prevină fenomenele de deshidratare şi hipertermie. Pentru protecţia animalelor, măsurile prevăd interzicerea transportului acestora, indiferent că se face �n scop comercial, pentru hrană sau tracţiune, �n intervalul orar 11-19, �n zilele de caniculă. "Solicit instituţiilor vizate de planul de măsuri să se conformeze.�n primul r�nd să asigure apă pentru populaţie, să pună �n funcţiune pompele stradale şi să ia măsurile necesare pentru prevenirea incendiilor sau �mbolnăvirii populaţiei din cauza apei nepotabile. Rog promptitudine at�t din partea instituţiilor deconcentrate c�t şi a comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă, mai ales acum, c�nd din cauza constituirii consiliilor locale ar putea neglija codul galben.", a declarat prefectul Adrian Constantinescu. @

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 3 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 5 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Informări publice - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 13 minute
Aqua Blue Developer SRL anunţă, cu data de 01.08.2025, începerea lucrărilor de construire pentru proiectul situat în jud. Braşov, loc. Tărlungeni, Str. Meşterul Manole, nr. 27, în baza Autorizaţiei de Construire nr. 128 din 05.06.2025, emisă de Prim

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 6 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 4 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 5 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 13 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 10 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

20°
joi

20°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

17°/32°
Timisoara
acum

17°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°