Ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, a declarat că susţine extinderea reţelei de coordonatori din cadrul programului naţional de transplant. „Transplantul reprezintă, de multe ori, o soluţie mai ieftină şi eficientă decât alte terapii şi sunt de acord că acest domeniu trebuie să se dezvolte mai mult în ţara noastră. De altfel, am fost un susţinător al domeniului încă din 2003 când activam ca secretar de stat în minister. Motivul pentru care încă mai avem liste de aşteptare la transplant nu este legat de fonduri, care sunt suficiente în programul naţional, cât mai ales de mentalitatea încă neschimbată în rândul multor medici, dar şi a populaţiei”, a declarat astăzi Cepoi.
Adoptarea unor măsuri de dezvoltare a reţelei de transplant în sistemul medical românesc a fost discutată miercuri de ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, la o întâlnire cu prof. dr. Francis L. Delmonico, coordonator desemnat OMS în domeniul donării şi transplantului, şi cu o delegaţie a Agenţiei Naţionale de Transplant, condusă de către prof. dr. Irinel Popescu Oficialii au discutat despre adoptarea unor măsuri de dezvoltare a reţelei de transplant în sistemul medical românesc. De asemenea, s-a discutat şi despre acţiuni de implicare a medicilor din alte specialităţi, ca de exemplu ATI, în acest domeniu al transplantului.
Ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, a declarat că susţine extinderea reţelei de coordonatori din cadrul programului naţional de transplant. „Transplantul reprezintă, de multe ori, o soluţie mai ieftină şi eficientă decât alte terapii şi sunt de acord că acest domeniu trebuie să se dezvolte mai mult în ţara noastră. De altfel, am fost un susţinător al domeniului încă din 2003 când activam ca secretar de stat în minister. Motivul pentru care încă mai avem liste de aşteptare la transplant nu este legat de fonduri, care sunt suficiente în programul naţional, cât mai ales d