Fostul premier Adrian Năstase a încercat să se sinucidă miercuri seară. Poliţiştii au venit să-l ridice, pentru a-şi executa pedeapsa de doi ani de închisoare în dosarul "Trofeul Calităţii". Năstase le-a cerut permisiunea poliţiştilor să îşi ia nişte cărţi din biroul său, moment în care a încercat să se sinucidă.
VEDEŢI MAI JOS LIVE TEXT DESFĂŞURAREA EVENIMENTELOR
UPDATE 23.59 Poliţiştii criminalişti au venit la locuinţa lui Adrian Năstase pentru a face investigaţii după ce acesta a încercat să se sinucidă.
UPDATE 23.53Conform Mediafax, Adrian Năstase le-a cerut permisiunea poliţiştilor să îşi ia nişte cărţi din biroul său, potrivit surselor citate.
Fostul premier a profitat de moment şi ar fi încercat să se sinucidă cu un pistol. Unul dintre poliţişti a încercat să îl oprească, dar fostul premier s-a rănit în zona gâtului.
UPDATE 23.47 ADRIAN NĂSTASE A AJUNS LA SPITALUL FLOREASCA. EL VA INTRA ÎN OPERAŢIE.
UPDATE 23.44 MEDIAFAX SCRIE CĂ ADRIAN NĂSTASE AR FI ÎNCERCAT SĂ SE SINUCIDĂ. S-AR FI AUZIT UN FOC DE ARMĂ DIN CASA LUI ADRIAN NĂSTASE. FOSTUL PREMIER S-AR FI ÎMPUŞCAT ÎN GÂT.
UPDATE 23.37 ADRIAN NĂSTASE A FOST SCOS PE TARGĂ DIN CASA DIN ZAMBACCIAN. NĂSTASE AVEA OCHII ÎNCHIŞI ŞI O EŞARFĂ ÎN JURUL GÂTULUI. ACUM, ESTE TRANSPORTAT LA SPITAL.
UPDATE 23.24 Maşina care trebuia să-l ridice pe Adrian Năstase a plecat goală din Zambaccian.
UPDATE 23.22 Maşina care îl va ridica pe Năstase a ajuns în parcarea subterană a imobilului din Zambaccian.
UPDATE 23.14 Reprezentanţii SMURD au intrat în grabă în casa lui Năstase.
UPDATE 23.04 S-au stins luminile în camera din casa lui Năstase în care a intrat poliţistul.
UPDATE 22.55 Potrivit procedurilor, Năstase va fi dus prima dată la medic, abia apoi în arest, a declarat poliţistul sosit în Zambaccian.
UPDATE 22.47