Gândiţi-vă o clipă la mizeria morală, prostia, josnicia şi nimicnicia în care se complac nenumăraţi jurnalişti şi politicieni în aceste zile! Căci s-a dat alarma generală: Prim-Plagiatorul trebuie “scăpat”. Cu orice preţ!…
Sau măcar trebuie amânat cumva, tergiversat, verdictul final – de care, oricum, Victor Ponta nu are unde se mai fofila. Măcar până după alegeri. Dar, dacă de la diverşi aşa-zişi jurnalişti, pe care i-am tot văzut de ani buni făcând scamatorii sordide în coliviile mogulilor, nu te aştepţi la surprize, dacă de la trepăduşii politici nu ai pretenţii, în privinţa câtorva universitari eu unul îmi făceam oarece iluzii.
Ministrul Andrei Marga, de pildă, fost rector al prestigioasei Universităţi din Cluj, care trece cu nonşalanţă peste acuzaţiile şi dovezile de furt intelectual ale premierului. Şi alţi câţiva, cadre universitare din presă şi din (sau apropiaţi) USL, pe care mi-e ruşine de ruşinea lor să-i amintesc – i-aţi văzut şi i-aţi auzit. Aşa înţeleg ei solidaritatea! Care, evident, în acest caz devine cârdăşie. Un singur cuvânt a stat pe buzele oamenilor oneşti zilele acestea văzând cum se chinuie unii de ceasul morţii să ocolească evidenţa furtului intelectual: GREAŢA.
Am realizat împreună însă că greaţa este o imensă încercare şi că se tratează într-o primă instanţă cu un remediu garantat: umorul. Căci românul aflat la necaz nu are alt leac mai bun. Câte bancuri, caricaturi sau colaje (unele foarte faine) am văzut şi citit în doar câteva ore de la acuzaţiile de plagiat n-am mai văzut într-un an de zile, cred.
Dar umorul nu rezolvă fondul problemei, cu atât mai puţin hlizeala scremută a premierului Victor Ponta, care râde, dar nu-i râsul lui. De aceea, aş fi nedrept dacă nu aş observa şi reversul medaliei. Aşa cum au făcut-o şi alţi comentatori, în privinţa scandalului legat de Institutul Cultural Român (ICR), a cărui situaţ
