Alegerile locale încheiate recent ne-au convins, dacǎ mai era nevoie, cǎ avem o lege electoralǎ proastǎ. Ea instituie candidaţi de rangul întâi (ai partidelor parlamentare), rangul doi (ai altor partide) şi rangul trei (cei independenţi). În funcţie de rangul sǎu, unui candidat îi este acordat mai mult sau mai puţin timp de antenǎ la posturile publice, are dreptul de a fi reprezentat în toate birourile de vot, doar în unele sau în nici unul (cazul candidaţilor independenţi).

Pe alocuri mi se pare (sub rezerva lipsei de expertizǎ), dacǎ nu neconstituţionalǎ, oricum absurdǎ. Mǎ refer la faptul cǎ cele trei partide care şi-au împǎrţit cele 55 de locuri ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti au totalizat 649.921 de voturi, adicǎ un loc a fost adjudecat, în medie, cu 11.817 voturi. Candidatul independent Nicuşor Dan a obţinut 36.948 voturi (4,71% din total), adicǎ de peste 3 ori mai multe decât cele necesare pentru un loc de consilier, dar nu a primit mandatul pentru cǎ nu a întrunit pragul electoral de 5%. De amintit cǎ în 2009, la alegerile pentru Parlamentul European, organizat dupǎ aceeaşi logicǎ a scrutinului proporţional, candidatul independent Elena Bǎsescu obţinea un mandat de parlamentar dupǎ ce primise 4,2% din voturile valabile. Absurdǎ mi se pare impunerea unui prag electoral pentru candidaţii independenţi, atât timp cât nu este admisǎ înscrierea în competiţie a unor liste de independenţi.

Scrutinul majoritar într-un singur tur, adoptat în urmǎ cu un an de majoritatea PDL, a ajutat imensa majoritate a primarilor aflaţi în funcţie sǎ-şi conserve funcţiile. Mai mult, a permis primarilor în funcţie sǎ refuze orice fel de dezbatere în faţa electoratului, spulberând astfel iluzia cǎ, o datǎ la patru ani, aleşii dau socotealǎ celor pe care-i reprezintǎ. Acelaşi tip de scrutin, impus de aceastǎ datǎ de cǎtre USL, va ajuta, dacǎ va fi