Ionel Câmpeanu, părintele protopop al Protoieriei Târgu-Jiu Sud, este cercetat de polițiștii gorjeni într-un dosar pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
O armă de vânătoare de calibrul 5,6 mm înregistrată pe numele protopopului Câmpeanu a fost găsită, săptămâna trecută, de polițiștii din Mătăsari, în portbagajul mașinii lui Nicolae Merei, soțul contabilei șefe de la Agenția Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AJVPS) Gorj. Acesta deținea o autorizație de vânătoare pentru căprior, dar în mașină nu s-a găsit vânat. Nicolae Merei se afla în mașină cu un anume Cuțitoiu. Polițiștii au extins cercetările și asupra protopopului Câmpeanu, pentru a stabili cum a ajuns arma deținută de el în portbagajul mașinii. Romina Dochian, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Gorj, a confirmat că se fac cercetări pentru braconaj și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, iar părintele protopop este cercetat pentru ultima infracțiune.
De menționat este că tatăl lui Ionel Câmpeanu deține în comuna Runcu una dintre cele mai mari păstrăvării din județul Gorj.
Protopopul este pasionat de tir
Părintele protopop, Ion Câmpeanu, spune că vrea să vândă arma, iar Merei este unul dintre potențialii cumpărători și i-a cerut-o ca s-o vadă: „Eu vreau să renunț la armă și intenția mea era s-o introduc într-un magazin specializat. Omul a aflat că vreau să vând arma și mi-a cerut-o s-o vadă. Asta a fost tot. Acum nu pot să o mai vând, pentru că este confiscată de poliție până la desfășurarea cercetărilor. Am fost și eu chemat la poliție și am dat o declarație“. Părintele nu este vânător, dar susține că s-a înscris în AJVPS Gorj, pentru a putea deține o armă. „Mergeam și trăgeam cu arma în poligon. O foloseam pentru tir. A fost o mică plăcere pe care am avut-o. Nu am fost niciodată la vânătoare. Am și depus cerere de