Alcoolul băut în cantităţi mici sau moderate la începutul sarcinii nu are niciun impact negativ asupra dezvoltării fătului, susţin oamenii de ştiinţă danezi.
Savanţii susţin că femeile aflate la începutul sarcinii pot bea săptămânal cel mult 8 pahare de vin sau de alte băuturi care au un conţinut scăzut de alcool, notează BBC. O cantitate mai mare poate duce, însă, la apariţia avortului spontan sau la apariţia diverselor boli ale copiilor.
Pentru a ajunge la această concluzie, savanţii au monitorizat un grup de peste 1.600 de femei însărcinate încă de la începutul sarcinii şi până când au născut . Analizele efectate pe tot parcursul sarcinii, dar şi după aici au arătat că alcoolul băut în cantităţi mici sau moderate nu are un impact negativ asupra viitorului copil.
„Consumul de alcool în timpul sarcinii a fost asociat constant cu efecte adverse în dezvoltarea neurologică. Inteligenţa, atenţia şi funcţiile executive sunt, în mod special vulnerabile”, însă numai în cazul consumului excesiv de alcool în timpul sarcinii, au precizat autorii studiului.

„Consumul d