Mesajul a fost trimis. Multumesc!

”Glocal Tour” la Gimnaziul ”Tudor Vladimirescu”

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 20 iunie 2012 ·

Concursul de cultură civică organizat luni, 18 iunie, începând cu ora 16.30, la Gimnaziul de Stat ”Tudor Vladimirescu” din Târgu-Mureş a adunat la un loc echipaje din patru şcoli mureşene. Vizibil marcaţi de canicula verii, elevii celor patru echipaje formate dintr-un total de 23 de participanţi au mai găsit totuşi resursele necesare pentru a se întrece într-un concurs interactiv, deosebit de interesant, cu probe care au presupus nu numai o bună cunoaştere a bibliografiei indicate, dar mai ales multă imaginaţie.

Concursul a fost organizat de Gimnaziul de Stat ”Tudor Vladimirescu”, sub coordonarea profesorului Dana-Maria Raduly, cu sprijinul Institutului Român pentru Pace (PATRIR) în cadrul proiectului european ”Glocal Tour”. Alături de echipajul şcolii organizatoare, au mai fost prezente echipaje de la Gimnaziile ”Liviu Rebreanu” (coordonator prof. Raluca Săcărea), Gimnaziul ”Dacia” (profesor coordonator Daniela Zaharie) – ambele gimnazii din Târgu-Mureş – precum şi Gimnaziul ”Sfântu Gheorghe” din Sângeorgiu de Mureş (profesor coordonator Nicolae Balint).

La final, comisia de jurizare formată din membrii ai PATRIR a desemnat drept câştigător echipajul de la Gimnaziul ”Liviu Rebreanu”. A fost dealtfel şi una dintre ocaziile potrivite pentru membrii PATRIR pentru a prezenta conţinutul proiectului ”Glocal Tour”, obiectivele urmărite în cadrul acestuia şi faptul că la Târgu-Mureş, acest proiect se va derula până pe data de 15 iulie, iar în acest interval de timp caravana ”Glocal Tour” va putea fi vizitată zilnic, de luni până sâmbătă, la Complexul „Week-end” din Târgu-Mureş.

Doru SĂVUICĂ

Concursul de cultură civică organizat luni, 18 iunie, începând cu ora 16.30, la Gimnaziul de Stat ”Tudor Vladimirescu” din Târgu-Mureş a adunat la un loc echipaje din patru şcoli mureşene. Vizibil marcaţi de canicula verii, elevii celor patru echipaje forma

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE: Candidatura Dianei Şoşoacă, respinsă de Biroul Electoral Central / Ce spune Şoşoacă / Cinci candidaturi validate / AUR: Respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă reprezintă o nouă lovitură dată democraţiei / Anunţul BEC

News.ro acum 2 ore
Candidatura Dianei Şoşoacă a fost respinsă, sâmbătă, de Biroul Electoral Central. BEC a validat cinci candidaturi - George Simion, Elena Lasconi, Lavinia Şandru, Cristian Terheş şi Banu-Muscel John-Ion. UPDATE: ”Astăzi, BEC mi-a validat candidatura

CNA a decis ștergerea unor videoclipuri TikTok care îndemnau la violență împotriva membrilor BEC

Wall-Street.ro acum 19 minute
Întrunit în regim de urgență în ședință publică, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizării Biroului Electoral Central (BEC). Rapoartele cuprind materiale a

Alegeri prezidențiale 2025 Silviu Predoiu, fost nr.2 în SIE și-a depus candidatura în funcția de președinte al României

Ziua Constanta acum 36 minute
Astăzi, 15 martie 2025, candidatura lui Silviu Predoiu, candidatul desemnat din partea Partidului Liga Acțiunii Naționale (P.L.A.N.) pentru funcția de Președinte al României a fost înregistrată de către Biroul Electoral Central (BEC). Silviu Predoiu

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 2 ore
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

Nicușor Dan: „Evident că mi-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă și USR să mă susțină”

Gandul acum 33 minute
Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, într-o intervenția la Digi 24 că i-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă din cursa prezidențială și USR să îl susțină, scrie Mediafax. Deși cei doi au avut o întâlnire „prietenoasă” acum o lună și jumătate, în car

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum 2 ore
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

BEC anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă: Cinci candidaturi înregistrate şi cinci respinse. LISTA

HotNews acum 2 ore
Biroul Electoral Central anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă, precizând că cinci candidaturi au fost înregistrate şi cinci au fost respinse. BEC anunţă că, în şedinţa de astăzi, 15 martie, a adoptat următoarele decizii: Decizie p

BEC sesizează organele de urmărire penală privind listele de susținători ale candidatului independent John-Ion Banu-Muscel

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că, în ședința din 15 martie 2025, a decis sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la listele de susținători depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel. Biroul Electoral Central (BEC) a a

Ambasadorul Africii de Sud în Statele Unite, declarat "persona non grata" de către secretarul de stat american, Marco Rubio

Wall-Street.ro acum 3 ore
Secretarul de stat american, Marco Rubio, l-a declarat pe ambasadorul Africii de Sud în Statele Unite "persona non grata", acuzându-l în special că îl "urăşte" pe preşedintele Donald Trump. Ebrahim Rasool "alimentează tensiunile rasiale, urăşte Stat

Ilie Bolojan, după summitul virtual convocat de Keir Starmer: Am subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina şi pentru eforturile de asigurare a unei păci durabile şi corecte

News.ro acum 49 minute
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a afirmat, sâmbătă, după summitul virtual convocat de prim-ministrul britanic Keir Starmer, în urma discuţiilor dintre Ucraina şi SUA de la Jeddah, că a subliniat angajamentul României de a continua

Vremea

București
acum

23°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/6°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

27°
sâm.

12°/27°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

17°
sâm.

11°/19°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°