Numărul românilor care locuiesc legal în Spania a scăzut pentru prima oară în primul trimestru al anului - cu mai puţin de 1% - ceea ce reprezintă o schimbare a tendinţei, de la intrarea României în Uniunea Europeană, anunţă Europa Press, potrivit datelor strânse de Secretariatul general pentru imigraţie şi emigraţie până la 31 martie 2012.
Datele menţionate arată că românii sunt în număr de 903.964 în Spania şi reprezintă 35,26% dintre străinii stabiliţi legal aici. Deşi numărul românilor din Spania nu a încetat să crească din 2008, chiar şi după ce guvernul a impus din nou restricţii pe piaţa muncii, în iulie 2011, este pentru prima oară când comunitatea înregistrează scăderi - faţă de ultima parte a anului 2011, cu 8.562 de persoane - potrivit sursei menţionate.
La sfârşitul primului trimestru al anului 2012, în Spania se aflau 5,2 de milioane de străini cu permis de rezidenţă - cu 238.454 (4,72%) mai mulţi faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior. Dintre ei, 2,7 milioane provin din ţări extracomunitare, iar restul de 2,5 milioane sunt din Uniunea Europeană. Scăderi ale populaţiei au fost înregistrate şi în rândul bulgarilor (1,62%), portughezilor (1,74%) sau polonezilor (4,25%) în decurs de un an.
Sursa: Agerpres