Guvernul dă semne că va ceda la lobby-ul OMV, care spune că va lăsa în România un miliard de euro pe an, "dacă există un mediu favorabil". Sursa: AGERPRES
Negocierile prin care OMV-Petrom încearcă să păstreze şi după 2014 redevenţa minusculă pentru petrol au fost reluate, iar guvernul pare dispus să cedeze.
OMV se oferă, în schimb, să investească în propria afacere în medie un miliard de euro pe an, parţial chiar din profiturile încasate din România.
Guvernul şi OMV vor începe în perioada imediat următoare negocierile pe un pachet de măsuri prin care ambele părţi să câştige, autorităţile aşteptând ca investitorul să ajute Executivul să depăşească o perioadă dificilă, dar fiind conştiente şi de importanţa investiţiilor, a spus premierul Victor Ponta după întâlnirea de luni cu şeful OMV, la Viena.
La întoarcerea în ţară, şeful Guvernului a arătat că nu poate prezenta multe detalii legate de această discuţie, precizând doar că subiectul principal a fost legat de capacitatea autorităţilor de la Bucureşti de a asigura în relaţia cu OMV atât predictibilitate, cât şi "un control într-o anumită măsură" asupra preţului carburanţilor.
Pe de altă parte, Petrom a lansat ieri un plan de investiţii ambiţios, dar condiţionat ferm de "cooperarea" statului. OMV Petrom spune că va investi până în 2014 între 800 de milioane de euro şi 1,2 miliarde de euro pe an, din care mai mult de trei sferturi în sectorul de explorare şi producţie, dacă va exista "un mediu favorabil investiţiilor".
Miza negocierilor
Petrom a avut anul trecut un profit record de aproape 900 de milioane de euro, adică mai mult decât suma încasată de stat la privatizarea din 2004. Cota de profit aferentă OMV este de 51%, conform ponderii în acţionariat.
Statul român a rămas cu 20% din acţiunile companiei, pachet din care a încercat fără succes să vândă jumătate, anul trecut.