Actorul american Johnny Depp şi cântăreaţa şi actriţa franceză Vanessa Paradis, care formau unul dintre cele mai solide şi mai discrete cupluri de la Hollywood, au anunţat, marţi, că s-au despărţit, confirmând astfel zvonurile şi speculaţiile apărute în presă în ultimele luni, informează AFP.
"Johnny Depp şi Vanessa Paradis s-au despărţit pe cale amiabilă. Vă roagă să le respectaţi viaţa privată şi, mai ales, pe cea a copiilor lor", a declarat agentul de presă al actorului american pe site-ul emisiunii de divertisment "Entertainment Tonight".
Vanessa Paradis, în vârstă de 39 de ani, şi Johnny Depp, în vârstă de 49 de ani, s-au cunoscut în 1998, la Paris, după ce actorul se despărţise de modelul britanic Kate Moss. Cuplul a apărut împreună în filmul "The Ninth Gate", regizat în 1999 de Roman Polanski.
Părinţi a doi copii - Lily-Rose, în vârstă de 13 ani, şi Christopher, în vârstă de 10 ani, căruia i se mai spune şi Jack -, cei doi artişti nu s-au căsătorit niciodată şi au locuit în sudul Franţei, la Hollywood şi pe o insulă privată din Caraibe.
Johnny Depp a fost căsătorit cu Lori Anne Allison între anii 1983 şi 1985 şi a avut o relaţie intens mediatizată cu actriţa Winona Ryder la începutul anilor 1990.
Zvonurile despre despărţirea cuplului Paradis-Depp au apărut în urmă cu mai multe luni. În ianuarie, artista franceză a dezminţit aceste zvonuri într-o emisiune a postului de televiziune Canal+. "Zvonul este fals, bineînţeles că este fals", a spus Vanessa Paradis. Ea a încercat atunci să respingă cu umor speculaţiile din presă: "Ne despărţim iarna, dar ne căsătorim în fiecare vară. Mă aflu la cea de-a 12-a «sarcină» a mea. Iată, nu-i prea grav". Actriţa a vorbit şi despre copiii ei, încercând să avertizeze mass-media şi să îi protejeze: "Acest zvon poate, într-adevăr, să facă mult rău familiei mele".
Johnny Depp a dezminţit la