Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adrian Năstase, condamnat la închisoare. Ce alţi foşti premieri europeni au ajuns în spatele gratiilor

Publicat in Gandul, miercuri 20 iunie 2012 ·

Adrian Năstase, care a fost condamnat miercuri la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul calităţii", va rămâne în istoria Europei drept unul dintre foarte puţinii foşti premieri de pe continent care au primit o asemenea sentinţă.

Cel mai cunoscut caz este acela al Iuliei Timoşenko, fosta şefă a executivului ucrainean, condamnată în octombrie 2011 la şapte ani de închisoare cu executare şi la plata a 188 de milioane de dolari sub formă de despăgubiri acordate statului.

Timoşenko a fost găsită vinovată de abuz de putere şi înaltă trădare, în celebra afacere a gazelor ruseşti, un proces pe care comunitatea internaţională încă îl contestă, pe motiv că ar fi o răzbunare politică. Fostul premier ucrainean a făcut apel, dar nu a avut câştig de cauză.

Dosarul gazelor ruseşti se referă la contractul semnat de Naftogaz, compania de gaz din Ucraina, cu ruşii de la Gazprom.

Pavel Lazarenko, fost premier al Ucrainei

Tot ucrainean este şi un alt fost premier condamnat la închisoare, Pavel Lazarenko. Şef al executivului de la Kiev în perioada 1996-1997, Lazarenko a fost arestat pentru prima oară în 1998, pentru spălare de bani, când încerca să intre în Elveţia din Franţa.

A fost eliberat, după ce a plătit o cauţiune de 3 milioane de dolari şi a fugit din ţară. A fost prins pe aeroportul JFK din New York şi transferat la o închisoare din San Francisco.

În 2000, autorităţile din Ucraina le-au cerut americanilor să îl extrădeze pe Pavel Lazarenko, dar SUA au refuzat. Fostul premier era acuzat în Ucraina de uciderea unui parlamentar, precum şi de tentativă de ucidere a altor doi oficiali de la Kiev.

În perioada iunie 2004-august 2006, Lazarenko a stat în arest la domiciliu, până ce a fost condamnat, în 25 august 2006, la nouă ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani. Fostul premier urmeaz

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum 26 minute
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Procurorul special Jack Smith renunţă la cele două cazuri penale federale împotriva lui Donald Trump înainte de învestirea preşedintelui ales

News.ro acum 19 minute
Procurorii au renunţat luni la cele două cazuri penale federale împotriva lui Donald Trump, două dosare judiciare separate, înclinându-se în faţa realităţii că acestea nu vor fi finalizate sau nu vor continua înainte ca Trump să revină la Casa Albă

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

Trei pârtii vor fi deschise, joi, la Sinaia

G4Media acum 2 ore
Trei pârtii de dificultate medie vor fi deschise joi, 28 noiembrie, în golul alpin la Sinaia, fiind pentru prima dată în ultimii şase ani când în această staţiune se poate schia la finalul lunii noiembrie, transmite Agerpres. Directorul Transport Ur

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 8 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 8 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Autorităţile din Germania întocmesc o listă de buncăre şi adăposturi care ar putea fi folosite în cazul unui atac

News.ro acum 2 ore
Autorităţile germane au anunţat luni că sunt în curs de întocmire a unei liste de buncăre şi adăposturi în care populaţia s-ar putea refugia în cazul unui atac, relatează AFP. Acestea speră să crească numărul buncărelor şi al adăposturilor pe fondul

Marius Tucă Show, RECORDURI de audiență în cele peste 14 ore de LIVE din noaptea „de infarct” a numărătorii voturilor la prezidențiale

Cancan acum 3 ore
Ediția specială de duminică, 24 noiembrie a emisiunii Marius Tucă Show a atins noi recorduri de audiență în cele 14 ore de live non-stop pe Youtube și peste 13 ore de live pe TikTok. Marius Tucă și invitații său au fost alături de români în noaptea

Kazahstanul vrea să-și exporte petrolul ocolind Rusia. Ruta alternativă luată în calcul

HotNews acum 2 ore
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste 80% a fluxurilor pe care le trimite în prezent via Rus

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/6°
joi

5°/10°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/6°
mar.

-1°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

4°/6°
joi

3°/8°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/8°
mie.

3°/8°
joi

6°/12°