Preşedintele Statelor Unite Barack Obama a salutat marţi la Los Cabos (Mexic) măsurile anticriză ale Europei şi voinţa de a rezolva problema datoriilor, relatează AFP.
Obama a remarcat în cadrul unei conferinţe de presă "simţul ridicat" al urgenţei la liderii europeni, cu care s-a întâlnit marţi, şi apreciază că aceştia avansează în direcţia bună spre o "arhitectură financiară mai integrată".
"Consider că, din ceea ce am înţeles din partea liderilor europeni (...) aceştia înţeleg problema, înţeleg de ce este important să ia măsuri ambiţioase şi hotărâte", a explicat acesta.
"Sunt convins că vor putea reuşi în această încercare", a spus preşedintele american.
"Am multă simpatie pentru prietenii mei europeni care nu trebuie să trateze cu un Congres, ei trebuie să trateze cu 17 parlamente, dacă vorbim despre zona euro. Trebuie să treacă prin tot acest aspect politic pentru ca lucrurile să se realizeze iar pieţele sunt mult mai nerăbdătoare", a subliniat Obama.
"Ceea ce i-am încurajat să facă este să proiecteze un cadru prin intermediul căruia să meargă în direcţia creşterii integrării europene pentru rezolvarea problemelor financiare care afectează statele suverane. Sunt convins că în următoarele săptămâni, Europa va oferi o idee despre care ar fi punctul de plecare", a afirmat acesta.
Uniunea Europeană a prevăzut să se reunească în summit la 28 şi 29 iunie la Bruxelles, pentru a examina propunerile destinate aprofundării integrării.
Barack Obama: Rusia şi China sunt conştiente de "pericolele" războiului civil în Siria
Rusia şi China sunt conştiente de riscul războiului civil în Siria însă nu aderă încă la un plan internaţional pentru înlăturarea preşedintelui Bashar al-Assad, a declarat marţi preşedintele american Barack Obama, transmite AFP.
"Nu sugerez că la ora actuală Statele Unite şi restul comunităţii in